Centrul Universitar Francofon al USM anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a II-a ediție a Școlii de vară francofone USM – FSF 2026, organizată de Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Asociația Français Sans Frontières (FSF).

Comunitatea francofonă este invitată să se înscrie la acest program de imersiune lingvistică, culturală și interculturală, destinat elevilor, studenților și profesorilor de limba franceză din Republica Moldova, România și Ucraina, care au cel puțin nivelul A2 de cunoaștere a limbii franceze.

În perioada 6-11 iulie 2026, participanții vor beneficia de activități animate de o echipă de formatori francezi și francofoni ai Asociației Français Sans Frontières, Franța.

Dimineața, între orele 9:00 și 12:30, vor avea loc ateliere de limba franceză, activități de comunicare orală, prezentări culturale și lucru în grupuri mici.

Sâmbătă, 11 iulie, participanții vor lua parte la o excursie culturală la Orheiul Vechi, însoțită de o activitate interculturală și de prezentarea țărilor și culturilor reprezentate.

Obiective: consolidarea competențelor de comunicare orală în limba franceză, încurajarea schimburilor interculturale și crearea unor legături durabile între francofoni și francofili.

Atelierele de dimineață sunt gratuite. Pauza de cafea este oferită zilnic. Excursia culturală este inclusă. Certificat de participare oferit la finalul programului.

Cheltuielile de transport, cazare și prânz rămân în responsabilitatea participanților.

Locație: Centrul de Angajabilitate francofon al USM, sala 103, blocul 3. Termen limită de înscriere: 14 iunie 2026 

Pentru mai multe detalii și înscriere: https://forms.gle/BYuzrKwbmcLxNpfd7 

Numărul de locuri este limitat la 25 de participanți.

𝐂𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭: 𝐒𝐢𝐥𝐯𝐢𝐚 𝐆𝐔Ț𝐔, șefa Centrului universitar francofon al USM: silvia.gutu@usm.md

 

Published Thursday May 21st, 2026

Announcements and Press Releases

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved