Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, consacrat consolidării cooperării științifice și accelerării integrării Republicii Moldova în Spațiul European al Cercetării.

Forumul a reunit reprezentanți ai mediului academic și de cercetare, factori de decizie, experți în politici educaționale și inovare, precum și parteneri instituționali din Republica Moldova și din spațiul european. Agenda a vizat prioritățile actuale ale sistemului național de cercetare și inovare, noile mecanisme de finanțare a cercetării, reforma studiilor doctorale, participarea la programul european Orizont Europa și consolidarea infrastructurii de cercetare.

În cadrul discuțiilor au fost evidențiate importanța modernizării sistemului național de cercetare, stimularea performanței științifice și susținerea tinerilor cercetători, precum și necesitatea alinierii proceselor de evaluare și finanțare la standardele europene. De asemenea, participanții au subliniat rolul colaborării dintre universități, institute de cercetare și mediul socio-economic în dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare.

Published Friday May 22nd, 2026

Announcements and Press Releases

Acord de colaborare între Școala de Administrație Publică și Pretura sectorului Buiucani, pentru dezvoltarea profesională a funcționarilor din administrația publică municipală

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova și Pretura sectorului Buiucani au încheiat astăzi, 4 martie, un acord de colaborare, orientat spre dezvoltarea...

Universitatea de Stat din Moldova invită comunitatea academică la lansarea unui nou ghid dedicat integrității în cercetarea științifică.

Biblioteca Centrală a USM, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale (IDSI), organizează evenimentul de lansare a „Ghidului pentru identificarea și prevenirea practicilor prădătoare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved