Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, eveniment organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, consacrat consolidării cooperării științifice și accelerării integrării Republicii Moldova în Spațiul European al Cercetării.

Forumul a reunit reprezentanți ai mediului academic și de cercetare, factori de decizie, experți în politici educaționale și inovare, precum și parteneri instituționali din Republica Moldova și din spațiul european. Agenda a vizat prioritățile actuale ale sistemului național de cercetare și inovare, noile mecanisme de finanțare a cercetării, reforma studiilor doctorale, participarea la programul european Orizont Europa și consolidarea infrastructurii de cercetare.

În cadrul discuțiilor au fost evidențiate importanța modernizării sistemului național de cercetare, stimularea performanței științifice și susținerea tinerilor cercetători, precum și necesitatea alinierii proceselor de evaluare și finanțare la standardele europene. De asemenea, participanții au subliniat rolul colaborării dintre universități, institute de cercetare și mediul socio-economic în dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare.

Published Friday May 22nd, 2026

Announcements and Press Releases

AVIZ privind susținerea publică a tezei de doctor în științe ale educației

Școala Doctorală Științe Umaniste și ale Educației a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor în științe ale educației cu tema „Психолого-педагогические...

Senatul USM a aprobat Strategie de Internaționalizare pentru perioada 2026-2030 Internaționalizarea nu mai este demult un element complementar al activității universitare

Internaționalizarea nu mai este demult un element complementar al activității universitare. Ea a devenit un criteriu central de calitate, relevanță și competitivitate instituțională. Strategia de internaționalizare...

Rectorul Igor Șarov nu va candida pentru al doilea mandat.

Anunțul a fost făcut în cadrul ședinței Senatului de astăzi. Declarația integrală:  „Stimați membri ai Senatului Universitar, Vă adresez acest mesaj într-un moment de bilanț și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved