Patru studente ale Universității de Stat din Moldova au participat, în luna mai, la programul Erasmus+ Blended Intensive Programme (BIP) „Global Citizenship in Multicultural Academic Settings”, organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România. Programul a reunit 75 de participanți din 14 țări și a oferit un cadru internațional de învățare și colaborare, axat pe dezvoltarea competențelor interculturale, a leadershipului incluziv și a spiritului de cetățenie globală.

Din partea USM au participat: Anastasia CARAULAN, studentă în anul I, master, Comunicare multilingvă, management intercultural și limbaje de afaceri, Facultatea de Litere; Nicoleta BUTUCEA, studentă în anul II, specialitatea Limba și literatura franceză și engleză, Științe ale Educației, Facultatea de Litere; Carolina RUSU, studentă în anul I, specialitatea Limba franceză și limba engleză, Științe ale Educației, Facultatea de Litere; Iana GRIȚCO, studentă în anul II, specialitatea Relații internaționale, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative.

Programul a inclus workshopuri, seminare interactive și activități de grup dedicate dezvoltării competențelor interculturale, comunicării eficiente în medii multiculturale, consolidării inteligenței culturale și gestionării constructive a conflictelor în cadrul echipelor internaționale. Totodată, participanții au explorat modalități de promovare a incluziunii și cooperării în spațiul educațional global.

Desfășurate în format hibrid, prin sesiuni online și mobilitatea fizică, organizată la Alba Iulia, activitățile au oferit participantelor oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de leadership incluziv, colaborare și rezolvare de probleme, într-un context academic internațional bazat pe învățare experiențială și schimb de bune practici.

Participarea în cadrul acestui program reprezintă prima experiență a Universității de Stat din Moldova într-un Erasmus+ Blended Intensive Programme finanțat prin bursă de mobilitate pentru studenți, evidențiind extinderea oportunităților de internaționalizare și consolidarea implicării academice a studenților în spațiul european al educației și cercetării.

Published Friday May 22nd, 2026

Announcements and Press Releases

Declanşarea procesului de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova

AVIZ În conformitate cu Regulamentul  privind modul de alegere a rectorului Universităţii de Stat din Moldova, Consiliul de Dezvoltare Strategică Instituţională al USM anunţă declanşarea procesului...

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „Particularități structural-semantice ale unităților frazeologice (în baza zoonimelor) în limba engleză” a dnei Felicia BANU

Pe data de 3 noiembrie 2020, la ora 14.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M.Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

MYKOLAS ROMERIS UNIVERSITY, LITUANIA – MOBILITĂȚI ACADEMICE PENTRU STUDENȚI

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, MYKOLAS ROMERIS UNIVERSITY, LITUANIA oferă, pentru semestrul II (de primăvară) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved