Patru studente ale Universității de Stat din Moldova au participat, în luna mai, la programul Erasmus+ Blended Intensive Programme (BIP) „Global Citizenship in Multicultural Academic Settings”, organizat de Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România. Programul a reunit 75 de participanți din 14 țări și a oferit un cadru internațional de învățare și colaborare, axat pe dezvoltarea competențelor interculturale, a leadershipului incluziv și a spiritului de cetățenie globală.

Din partea USM au participat: Anastasia CARAULAN, studentă în anul I, master, Comunicare multilingvă, management intercultural și limbaje de afaceri, Facultatea de Litere; Nicoleta BUTUCEA, studentă în anul II, specialitatea Limba și literatura franceză și engleză, Științe ale Educației, Facultatea de Litere; Carolina RUSU, studentă în anul I, specialitatea Limba franceză și limba engleză, Științe ale Educației, Facultatea de Litere; Iana GRIȚCO, studentă în anul II, specialitatea Relații internaționale, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative.

Programul a inclus workshopuri, seminare interactive și activități de grup dedicate dezvoltării competențelor interculturale, comunicării eficiente în medii multiculturale, consolidării inteligenței culturale și gestionării constructive a conflictelor în cadrul echipelor internaționale. Totodată, participanții au explorat modalități de promovare a incluziunii și cooperării în spațiul educațional global.

Desfășurate în format hibrid, prin sesiuni online și mobilitatea fizică, organizată la Alba Iulia, activitățile au oferit participantelor oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de leadership incluziv, colaborare și rezolvare de probleme, într-un context academic internațional bazat pe învățare experiențială și schimb de bune practici.

Participarea în cadrul acestui program reprezintă prima experiență a Universității de Stat din Moldova într-un Erasmus+ Blended Intensive Programme finanțat prin bursă de mobilitate pentru studenți, evidențiind extinderea oportunităților de internaționalizare și consolidarea implicării academice a studenților în spațiul european al educației și cercetării.

Published Friday May 22nd, 2026

Announcements and Press Releases

Anunț privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova

ANUNȚ privind organizarea alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al Universității de Stat din Moldova Comisia Electorală a Universităţii...

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved