În spiritul consolidării cooperării academice și al promovării excelenței în cercetare și educație, au fost semnate două Protocoale de colaborare între Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova, Centrul de Cercetări Financiare și Monetare al Academiei Române „Victor Slăvescu” și Institutul Național de Cercetări Economice „Constantin C. Kirițescu” al Academiei Române.

Parteneriatele au drept obiectiv dezvoltarea relațiilor de colaborare în domeniul cercetării științifice, al formării doctorale și al schimbului de experiență academică, prin inițierea și implementarea unor proiecte comune de interes științific și educațional. Acordurile de colaborare creează premise pentru intensificarea dialogului academic, realizarea activităților de cercetare interdisciplinară, organizarea conferințelor, seminarelor și atelierelor științifice, precum și pentru promovarea schimbului de bune practici între cercetători, cadre didactice și doctoranzi din cele două instituții.

Oficializarea parteneriatelor au fost susținute de către Otilia Dandara, Rector USM și Svetlana Slusarenco, director al Școlii Doctorale de Științe Juridice și Economice, cu sprijinul și implicarea Otilia Manta, profesor, cercetător științific la Academia Română, coordonator de doctorat (SCOSAAR) și raportor de proiect UE, precum și a membrilor Școlii Doctorale Științe Juridice și Economice – prof. univ. Galina Ulian, șefa Centrului de Cercetări științifice „Dezvoltare Durabilă și Performanță Economică”; conf. univ. Maria Cojocaru, șefa Departamentului Contabilitate și Informatică Economică și conf. univ. Adriana Buzdugan, decana Facultății de Științe Economice, USM.

Prin acest parteneriat, cele două instituții continuă să promoveze excelența academică și cercetarea interdisciplinară, contribuind la dezvoltarea unui cadru academic competitiv și integrat la nivel internațional.

Published Thursday May 28th, 2026

Announcements and Press Releases

AVIZ PRIVIND SUSȚINEREA TEZEI DE DOCTOR HABILITAT

Universitatea de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctor habilitat în științe chimice cu tema: Metilcetone aromatice în sinteza compuşilor heterociclici biologic activi, la specialitatea: 143.01...

55 de absolvenți ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică au pășit spre un nou capitol al vieții

Emoții, recunoștință și bucurie au marcat ceremonia de înmânare a diplomelor pentru absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat...

O săptămână de aventură, creativitate și prietenie: Tabăra Bucuriei a început la USM

Am dat startul unei noi ediții a Taberei de zi „Tabăra Bucuriei”, destinată copiilor angajaților instituției. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 22 iunie, în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved