A început cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova. Programul de instruire se va desfășura pe parcursul a patru zile, în perioada 2-5 iunie, reunind funcționari din cadrul autorităților publice centrale și reprezentanți ai organizațiilor societății civile.

Cu o durată totală de 32 de ore academice, cursul are drept obiectiv familiarizarea participanților cu conceptele și instrumentele moderne de evaluare a programelor publice, printr-o abordare practică, adaptată contextului Republicii Moldova și bunelor practici europene.

Programul beneficiază de expertiza internațională a dr. Steven W. Mumford, profesor asociat și director al programului Master în Administrație Publică la Universitatea din New Orleans, Statele Unite ale Americii, care va susține sesiunile de instruire pe parcursul celor patru zile.

În cadrul ședinței de deschidere, directorul Școlii de Administrație Publică a USM, Sergiu Palihovici, a adresat un mesaj de salut participanților, evidențiind rolul esențial al evaluării programelor publice în creșterea eficienței politicilor guvernamentale și în procesul de modernizare a administrației publice.

La finalul programului, participanții vor primi certificate de absolvire care atestă competențele dobândite în domeniul evaluării programelor publice.

Prin organizarea acestui curs, Universitatea de Stat din Moldova contribuie la consolidarea capacităților profesionale ale funcționarilor publici și ale reprezentanților societății civile, susținând dezvoltarea unei administrații moderne și eficiente, aliniate standardelor europene.

Published Tuesday June 2nd, 2026

Announcements and Press Releases

Reorganizarea Universității de Stat din Moldova prin fuziune

Universitatea de Stat din Moldova, cea mai mare universitate de stil clasic din țară, va absorbi Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”, în conformitate cu Hotărârea Guvernului...

Facultatea de Matematică și Informatică a USM – pilon de bază al învățământului matematic din RM

La etapa actuală de dezvoltare dinamică a societății moderne, în care volumul de informații crește exponențial, iar analiza acesteia și adoptarea unor decizii implică asumarea de...

USM, lider pe plan național în clasamentul Webometrics „Transparent Ranking”

Participarea la clasamentele internaționale globale este unul dintre domeniile de dezvoltare strategice ale USM, care permite includerea eficientă a universității în mediul educațional internațional, coordonarea proceselor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved