În data de 04 iunie, la USM a avut loc Ceremonia de înmânare a diplomelor de absolvire a Universității Vârstei a 3-a, promoția a III-a. 92 de absolvenți au sărbătorit finalizarea unui parcurs pentru a se bucura de noi oportunități. 60 % din absolvenți auvârsta cuprinsă între 71-80 ani. 2 absolvenți au atins anul acesta vârsta 80 ani, 1 absolvent – 90 ani.

La eveniment au participat Natalia Plugaru, Ministra Muncii si Protecției Sociale, Karina Nersesyan, Reprezentanta UNFPA în Moldova și Irina Strajescu, Directoare Executivă Fundația Moldcell.

Ceremonia a fost deschisă de Tatiana Turchină, Șefa Centrului de Resurse pentru Formare Continuă și coordonatoarea programului Universitatea Vârstei a Treia (UV3), care a adresat un mesaj de felicitare absolvenților. Șefa CRFC a apreciat parcursul acestora drept o veritabilă lecție de viață, marcată de curaj intelectual și demnitate „Astăzi sărbătorim nu doar finalizarea unui parcurs educațional, ci și începutul unor noi orizonturi. Absolvenții UV3 demonstrează că dorința de a învăța nu are vârstă, iar lumina cunoașterii poate fi purtată până la adânci bătrâneți”.

Vlad Vlaicu, Prorector management juridic și instituțional, prezent la eveniment a remarcat „Se spune adesea că omul nu înțelege lumea doar pentru că trăiește în ea, ci pentru că nu încetează să o învețe. Dumneavoastră, dragi absolvenți, sunteți dovada vie a acestui adevăr. Prin implicarea dumneavoastră, demonstrați că învățarea pe tot parcursul vieții nu este doar un concept academic, ci secretul unei îmbătrâniri active și sănătoase”.

Universitatea de Stat din Moldova și-a asumat cu mândrie misiunea de a fi un far călăuzitor pentru toate generațiile, astfel încât mediul universitar să nu fie doar un spațiu al cursurilor formale, ci un spațiu de suport și incluziune, unde experiența de viață a persoanelor în vârstă se întâlnește armonios cu noile realități tehnologice și sociale.

Universitatea de Stat din Moldova a devenit o platformă dinamică prin care vârstnicii și-au actualizat și îmbogățit cunoștințele, dovedind că adaptarea la inovație și digitalizare nu are vârstă. Emoțiile de fericire și împlinire emanate la eveniment au reamintit tuturor că educația nu se încheie la o anumită vârstă, ci se transformă într-un mod de a exista cu demnitate și relevanță în societate.

Programul Universitatea Vârstei a 3-a este dezvoltat la inițiativa Ministerului Muncii și Protecției Sociale, cu suportul financiar al Fondului ONU pentru Populație (UNFPA) în Moldova, Guvernului Marii Britanii, Fundației Moldcell.

 

Published Monday June 8th, 2026

Announcements and Press Releases

Școala de Administrație Publică a USM și Fundația „Friedrich Ebert” au reunit factori de decizie și experți pentru un consens larg politic și societal privind reforma administrației publice locale

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Fundația „Friedrich Ebert”, au organizat, în această săptămână, o masă rotundă cu tema:...

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM – premiați pentru performanțele obținute în Campionatul Municipiului Chișinău

Fotbaliștii și antrenorii Clubului Sportiv Universitar USM au fost premiați de administrația Universității de Stat din Moldova pentru rezultatele remarcabile obținute în cadrul Campionatului Municipiului Chișinău...

Rectorul USM a participat la ceremonia de celebrare a 40 de ani de activitate ai Liceului Teoretic „George Meniuc”

Rectorul USM, Otilia Dandara, a participat la celebrarea celor 40 de ani de activitate ai Liceului Teoretic „George Meniuc” – o instituție care, de-a lungul timpului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved