Emoții, recunoștință și bucurie au marcat ceremonia de înmânare a diplomelor pentru absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova.

În acest an, 55 de studenți au încheiat cu succes studiile universitare, devenind absolvenți ai uneia dintre cele mai importante facultăți cu profil științific și tehnologic din cadrul USM. Diplomele le-au fost înmânate în cadrul unei ceremonii festive, desfășurate în prezența conducerii facultății, a profesorilor, dar și a celor care le-au fost alături pe parcursul anilor de studenție – părinți, rude și prieteni.

Evenimentul a fost un prilej de a celebra nu doar rezultatele academice, ci și perseverența, curiozitatea și pasiunea pentru cunoaștere care i-au însoțit pe tinerii absolvenți în drumul lor universitar. Mesajele de felicitare adresate de cadrele didactice și de conducerea facultății au evidențiat rolul esențial al noii generații de chimiști și specialiști în tehnologii chimice în dezvoltarea societății și a economiei bazate pe cunoaștere.

Le urăm tuturor absolvenților mult succes, curaj și împliniri profesionale, iar drumul pe care îl vor urma să fie unul plin de realizări și contribuții pentru comunitate și pentru viitor.

Felicitări promoției 2026!

Published Tuesday June 23rd, 2026

Announcements and Press Releases

72 de absolvenți ai programelor de master FRIȘPA și-au celebrat reușitele academice

Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova a organizat ceremonia festivă de înmânare a diplomelor de absolvire pentru...

Lecție publică susținută de profesorul japonez Koji Mikami la Universitatea de Stat din Moldova

Profesorul universitar Koji Mikami, doctor, decan al School of Media Science din cadrul Katayanagi Institute, Tokyo University of Technology (Japonia) a susținut o lecție publică la...

Aviz privind susținerea tezei de doctor habilitat în științe economice

Universitatea de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei doctor habilitat în științe economice, cu tema: Metodologia contabilităţii şi raportării financiare ȋn contextul paradigmei inovaţionale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved