Anual, în ultima duminică a lunii iunie, este celebrată Ziua Portului Popular, iar astăzi, întreaga comunitate a Universității de Stat din Moldova a îmbrăcat cu mândrie ia și s-a reunit pentru a celebra tradițiile și identitatea noastră națională.

Fiecare facultate, institut și departament a amenajat un spațiu tematic inspirat din colțul satului moldovenesc, iar împreună acestea au prezentat o generoasă expoziție a obiectelor de patrimoniu și a valorilor care ne definesc ca neam. Diversitatea costumelor populare, a elementelor decorative și a exponatelor tradiționale a transformat campusul universitar într-un spațiu al culturii și tradițiilor românești.

Atmosfera de sărbătoare a fost încununată de un program artistic, unde au evoluat Ansamblul de Dansuri „Struguraș” al Facultății de Arte Frumoase a USM, Ansamblul de cântece populare „Crenguță de Iederă”, acompaniat de orchestră, precum și alți invitați speciali.

Ajunsă la cea de-a VI-a ediție, Ziua Portului Popular la USM demonstrează încă odată că Universitatea de Stat din Moldova este mai mult decât un spațiu al educației și cercetării. Este o comunitate unită prin valori, un promotor al culturii, tradițiilor și patrimoniului național, care oferă tinerilor oportunitatea de a-și cunoaște, aprecia și valorifica rădăcinile.

Published Sunday June 28th, 2026

Announcements and Press Releases

Învață maghiara cu un profesor nativ din 23 februairie 2026!

Universitatea de Stat din Moldova deschide înscrierile la cursul de limbă maghiară, destinat studenților de la toate cele 3 cicluri de studii: Licență, Master, Doctorat. De...

Școala de Administrație Publică a USM organizează o masă rotundă cu tema „Reforma administrației publice locale: de la structură la funcții – modelul reformei administrative funcționale integrate (RAFI)”

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova (USM) organizează o masă rotundă cu tema „Reforma administrației publice locale: de la structură la funcții...

Discuție publică pe tema „Maxima lui Friedman și teoria și istoria inflației” desfășurată la USM

 Ce este, de fapt, inflația? Aceasta este întrebarea de la care pornește lecția susținută de Charles Calomiris, profesor emerit la Columbia Business School și cercetător afiliat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved