Anual, în ultima duminică a lunii iunie, este celebrată Ziua Portului Popular, iar astăzi, întreaga comunitate a Universității de Stat din Moldova a îmbrăcat cu mândrie ia și s-a reunit pentru a celebra tradițiile și identitatea noastră națională.

Fiecare facultate, institut și departament a amenajat un spațiu tematic inspirat din colțul satului moldovenesc, iar împreună acestea au prezentat o generoasă expoziție a obiectelor de patrimoniu și a valorilor care ne definesc ca neam. Diversitatea costumelor populare, a elementelor decorative și a exponatelor tradiționale a transformat campusul universitar într-un spațiu al culturii și tradițiilor românești.

Atmosfera de sărbătoare a fost încununată de un program artistic, unde au evoluat Ansamblul de Dansuri „Struguraș” al Facultății de Arte Frumoase a USM, Ansamblul de cântece populare „Crenguță de Iederă”, acompaniat de orchestră, precum și alți invitați speciali.

Ajunsă la cea de-a VI-a ediție, Ziua Portului Popular la USM demonstrează încă odată că Universitatea de Stat din Moldova este mai mult decât un spațiu al educației și cercetării. Este o comunitate unită prin valori, un promotor al culturii, tradițiilor și patrimoniului național, care oferă tinerilor oportunitatea de a-și cunoaște, aprecia și valorifica rădăcinile.

Published Sunday June 28th, 2026

Announcements and Press Releases

Prima zi a Campaniei „Învață în Moldova” la USM

Peste 160 de elevi din Chișinău au pășit pragul Universității de Stat din Moldova pentru a descoperi ce înseamnă viața de student la USM. Au fost...

Echipa „USM-IEFS” s-a clasat pe locul 1 la turneul de baschet „Moldova 3×3 Open”

Echipa „USM-IEFS” s-a clasat pe locul 1  la turneul „Moldova 3×3 Open” din Republica Moldova, dedicat dezvoltării disciplinei olimpice „Baschet 3×3″ în conformitate cu standardele FIBA. Campionatul a fost organizat de...

Universitatea de Stat din Moldova – cea mai mare universitate din țară, se alătură Campaniei „Învață în Moldova” organizată de Ministerul Educației și Cercetării

Universitatea de Stat din Moldova a participat astăzi, 02 februarie, la lansarea campaniei naționale de promovare a studiilor universitare din Republica Moldova – „Învață în Moldova”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved