Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat din Moldova (USM), în cadrul lansării studiului științific „Reforma administrației publice locale: de la structură la funcții – modelul reformei administrative funcționale integrate”.

Evenimentul a fost organizat de Școala de Administrație Publică a USM, în parteneriat cu CMI – Fundația pentru Pace Martti Ahtisaari, și a reunit reprezentanți ai mediului academic din Republica Moldova și România, ai administrației publice, societății civile și ai structurilor asociative ale autorităților publice locale.

Potrivit organizatorilor, Studiul propune o nouă viziune asupra reformei administrației publice locale din Republica Moldova, argumentând că modernizarea sistemului nu trebuie să se limiteze la reorganizarea administrativ-teritorială, ci să fie orientată în primul rând spre redefinirea funcțiilor, competențelor și capacității instituționale a autorităților publice locale.

Lucrarea analizează fundamentele conceptuale și teoretice ale reformei, evoluția organizării administrativ-teritoriale a Republicii Moldova, experiențele europene relevante și provocările actuale ale administrației publice locale, precum fragmentarea excesivă, capacitatea administrativă redusă, centralizarea persistentă și incoerența procesului de descentralizare.

Elementul central al studiului îl constituie modelul Reformei Administrativ-Funcționale Integrate (RAFI), care propune o abordare complexă și etapizată a reformei. Modelul pune accent pe consolidarea administrativă și funcțională a autorităților locale de nivelul I prin amalgamare voluntară și cooperare intercomunitară, reorganizarea nivelului II prin trecerea de la raioane la județe, corelarea finanțelor publice locale cu noile competențe, dezvoltarea locală și instituirea unui mecanism permanent de monitorizare și evaluare a reformei.

Totodată, studiul examinează relevanța modelului RAFI pentru consolidarea autonomiei funcționale a UTA Găgăuzia și pentru eventualul proces de integrare administrativă a localităților din stânga Nistrului, subliniind caracterul flexibil și aplicabil al conceptului în diferite contexte teritoriale.

Analiza și concluziile studiului au fost prezentate de Serghei Palihovici, doctor în științe politice, directorul Școlii de Administrație Publică, Igor Șarov, prorector al USM, Sergiu Cornea, doctor habilitat, profesor universitar, și Aurelia Țepordei, director adjunct al Școlii de Administrație Publică.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, în cadrul căreia participanții au discutat fezabilitatea modelului propus și provocările implementării reformei administrației publice locale în contextul procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Published Tuesday June 30th, 2026

Announcements and Press Releases

Subproiectele TehFarmCosm și BIOTEHN, finanțate de Banca Mondială, continuă să genereze valoare

Un grup de elevi ai Colegiului de Ecologie din Chișinău, specialitatea Tehnologia produselor cosmetice și medicinale, însoțiți de profesoara Tatiana ERHAN, dr. în științe chimice, au...

Promovăm profesia didactică în rândul studenților noștri

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 02 aprilie, sesiunea de informare în cadrul campaniei Ministerului Educației și Cercetării „FII PRO! Alege să devii profesor!”...

Invitație! Etapa a III-a a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării durabile”, dedicată aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova

Stimată Comunitate academică, Stimați profesori, dragi studenți, Departamentul Cercetare și Inovare și Asociația Studenților a Universității de Stat din Moldova vă invită să participați la etapa...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved