La 3 iulie 2026, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a celebrat unul dintre cele mai frumoase momente din viața academică – ceremonia festivă de înmânare a diplomelor de absolvire.

În cadrul evenimentului, 136 de absolvenți ai ciclului I – Licență (învățământ cu frecvență și cu frecvență redusă), de la programele de studii Relații Internaționale, Administrație Publică și Politologie au primit diplomele care încununează anii de studii, perseverență și implicare.

Totodată, 96 de absolvenți ai ciclului II – Master (învățământ cu frecvență) au primit diplomele de absolvire pentru programele de studii: Relații Internaționale; Studii Diplomatice; Studii Europene; Studii de Securitate Națională; Politici și Servicii Publice; Administrare Publică.

Evenimentul festiv a fost moderat de către Alexandru Solcan, dr., conf. univ., decanul Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, care a adresat absolvenților un mesaj de felicitare și încurajare pentru noua etapă profesională. Ne-au onorat cu prezența și au transmis mesaje de felicitare distinșii invitați: Marcel Spatari, președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova; Liliana Iaconi, președinta Comisiei pentru administrație publică și dezvoltare regională a Parlamentului Republicii Moldova; Veaceslav Culcițchi, prorector pentru Relații Internaționale al Universității de Stat din Moldova.

Un moment deosebit de emoționant l-au constituit mesajele de recunoștință adresate de absolvenți profesorilor, mentorilor și întregii comunități academice pentru sprijinul oferit pe parcursul anilor de studii.

Felicităm toți absolvenții promoției 2026! Vă dorim mult succes în carieră, inspirație, curaj și realizări remarcabile pe plan profesional și personal.

Published Monday July 6th, 2026

Announcements and Press Releases

Vizită de lucru în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md

La data de 3 august 2026, echipa de implementare a proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md) din cadrul Universității...

Apel de participare: PROGRAMUL DE INSTRUIRE PRIVIND NEGOCIERILE DE ADERARE

Școala de Administrație Publică din cadrul USM invită cadrele didactice și profesioniștii din învățământul superior din Republica Moldova să participe la concursul de selecție pentru un...

Școala de Administrație Publică a USM a organizat masa rotundă „Planificare urbană: bune practici și schimb de experiență”,

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Primăria municipiului Chișinău și cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved