USM va implementa 5 proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, beneficiind de cel mai mare buget alocat dintre cele trei universități selectate pentru modernizarea infrastructurii de cercetare. Din investiția totală de 9,25 milioane de euro, acordată prin Proiectul „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de MEC cu sprijinul Băncii Mondiale, USM va dezvolta laboratoare și platforme moderne de cercetare în domenii prioritare pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Acest rezultat reflectă încrederea acordată capacității de cercetare a USM și reprezintă o investiție în excelență, inovare și viitorul comunității academice. Felicitări cercetătorilor, cadrelor didactice și tuturor echipelor implicate! Continuăm să susținem cercetarea de performanță și să consolidăm poziția USM ca universitate de referință în Republica Moldova. 🔗 Detalii în comunicat: https://bit.ly/4wMY5BP

Published Tuesday July 14th, 2026

Announcements and Press Releases

USM își extinde cooperarea academică cu diaspora prin  programe academice, proiecte șitiințifice și de trasfer tehnologc 

Universitatea de Stat din Moldova își extinde deschiderea internațională printr-o nouă inițiativă academică, de această dată pe dimensiunea expertizei diasporei științifice. Rectorul USM, prof. univ. dr...

Candidații la programele cu profil sportiv susțin probele de aptitudini în cadrul Admiterii 2026

Astăzi, 06 august, în cadrul procesului de Admitere 2026, candidații înscriși la facultățile cu profil sportiv își testează abilitățile și rezistența fizică. Probele de aptitudini se...

Studenți din Polonia și Republica Moldova, în premieră pe șantierul arheologic de la Potârca: USM și Universitatea din Varșovia extind cooperarea științifică

Parteneriatul dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea din Varșovia (UV) trece la un alt nivel de cooperare academică. În premieră, cetățuia getică de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved