De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă o colaborare solidă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, în ceea ce privește modernizarea ofertelor educaționale și implementarea unor proiecte transfrontaliere complexe.

În acest context, prorectorul USM, Igor Șarov, s-a întâlnit cu decana Facultății Transfrontaliere din Galați, Mariana Carmelia Bălănică Dragomir, unde au discutat potențialele perspective de dezvoltare a programelor de studii. La întrevedere au participat și managerii Institutului de Educație Fizică și Sport, Viorel Dorgan (director) și Gheorghe Braniște (director adjunct), decana Facultății de Litere, Ludmila Usatîi, directorul executiv al Fundației „Alma-Mater” USM, Petru Vîrlan și alți membri ai comunității academice.

Dialogul s-a concentrat pe consolidarea proiectelor regionale derulate împreună cu facultatea, dar și oportunitățile oferite de programul Erasmus+ pentru intensificarea mobilităților și a schimburilor academice destinate studenților și cadrelor didactice.

Ambele instituții și-au manifestat interesul pentru lansarea unor noi inițiative de cercetare și pentru diversificarea ofertei educaționale bilaterale, adaptate cerințelor actuale. 

Published Monday August 3rd, 2026

Announcements and Press Releases

USM și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își extind colaborarea academică și proiectele transfrontaliere

De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă o colaborare solidă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, în ceea ce privește modernizarea ofertelor...

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Rectorul USM a participat la Conferința PACT UEMRO dedicată cooperării instituționale România – Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a participat ieri, 30 iulie, la Conferința de Nivel Înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved