Universitatea de Stat din Moldova a participat, în perioada 17–19 august, la Brăila, la seminarul „Diseminarea istoriografică a rezultatelor cercetărilor cu privire la istoria și cultura națională”, eveniment dedicat aniversării a 145 de ani de la înființarea Muzeului Brăilei.

USM a fost reprezentată de prorectorul Igor Șarov, alături de parteneri academici și de cercetare din Republica Moldova și România.

Seminarul a fost organizat în colaborare cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Asociația Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, având ca obiectiv promovarea și valorificarea patrimoniului istoric, cultural și educațional comun.

În cadrul vizitei, prorectorul Igor Șarov și reprezentanții Departamentului dezvoltarea și monitorizarea politicilor instituționale, au avut o întrevedere cu reprezentanții autorităților publice locale din Brăila, cu care au discutat despre inițierea și extinderea parteneriatelor pe segmentul cultural și educațional.

Published Friday August 21st, 2026

Announcements and Press Releases

Memorandum de înțelegere între Universitatea de Stat din Moldova și Constructor University, Germania

Cu sediul la Bremen, Constructor University este una dintre cele mai importante universități private din Germania și una dintre instituțiile academice europene cu cea mai pronunțată...

Conferința științifico-practică internațională STATUL, SECURITATEA ȘI DREPTURILE OMULUI ÎN ERA DIGITALĂ

The Public Law Department of the Law Faculty of the Moldova State University and the Scientific Research Laboratory ‘Comparative Public Law and E-Governance’ are organizing, on...

Universitatea de Stat din Moldova, parteneră în proiectul european GLUE, dedicat inovării și antreprenoriatului verde

Universitatea de Stat din Moldova anunță participarea, în calitate de parteneră, la proiectul european GLUE – Innovation & Entrepreneurship via Green Living Labs in the UNITA Ecosystem...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved