11 tineri antreprenori și-au prezentat ieri, 25 august, planurile de afaceri sustenabile dezvoltate în cadrul programului ClimateLaunchpad Moldova 2026. Finala națională a adunat cinci echipe de tineri antreprenori, care au oferit soluții concrete menite să răspundă uneia dintre cele mai presante provocări ale timpului nostru – criza climatică.

Ieri, au fost făcute totalizările unor luni de muncă: un Bootcamp inițial, urmat de sesiuni intensive de mentorat și formare, în care echipele și-au testat, ajustat și consolidat modelele de afaceri sub îndrumarea experților Iuliana Dragalin, Andrei Mulic și Svetlana Gherjavca. Miza nu a fost doar un discurs bun în fața juriului, ci construirea unor soluții care chiar pot funcționa pe piață.

Echipele au fost evaluate de  Maria Bumbu Caragia (fondatoarea Magdalena Wood Bag, partener asociat Climate Engine), Vladimir Dolghi (fondatorul Flagman-D HR) și Galina Lisa (expertă internațională).

  • Locul I: Valorization of Winery Waste in Cosmetic Products (Vitalina Popov, Ksenia Petrov);
  • Locul II: Autism Story (Victor Dragan, Sofia Dragan) – proiect ce îmbină sustenabilitatea cu incluziunea socială;
  • Locul III: DODI Winery (Veronica Bulat, Adrian Dodi) – o abordare ecologică modernă în conservarea tradiției vinicole.

Echipele câștigătoare vor reprezenta Republica Moldova la Semifinala Regională Europeană ClimateLaunchpad, online, pe 15 septembrie 2026, ce reprezintă o oportunitate de a-și măsura ideile la nivel continental, alături de echipe din peste 50 de țări. Mai mult, un membru al echipei câștigătoare va merge, în octombrie, la Climate Festival din Singapore, o oportunitate de acces la un ecosistem global de inovatori și investitori în soluții climatice.

Competiția s-a desfășurat în cadrul proiectului Climate Engine, o componentă a rețelei internaționale Climate-KIC. Programul sprijină tinerii inovatori în dezvoltarea ideilor de afaceri sustenabile la intersecția dintre mediul academic, cel antreprenorial și sectorul comunitar.

Published Wednesday August 26th, 2026

Announcements and Press Releases

Anunț: O nouă oportunitate de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice care predau discipline juridice!

Predarea disciplinelor juridice în învățământul general și profesional tehnic înseamnă astăzi mai mult decât transmiterea informației. Înseamnă formarea gândirii juridice, a capacității de argumentare și a...

Studenții programului de dublă diplomă USM – Sorbonne, în dialog cu un reprezentant al Ministerului Justiției din Franța

Studenții anilor I și II ai Facultății de Drept, în cadrul programului de dublă diplomă USM – Paris 1 Panthéon-Sorbonne, au participat la o întâlnire de...

Mesajul Rectorului Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, transmis cu ocazia Zilei Profesionale a Lucrătorilor din Învățământ

Dragi profesori, lectori, asistenți universitari și membri ai comunității academice din cadrul Universitatea de Stat din Moldova, Pe 5 octombrie, toate cuvintele de laudă și recunoștință...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​