Oficiul de Inovare și Transfer Tehnologic din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat recent la două evenimente de anvergură pentru comunitatea academică și mediul de afaceri.

Primul eveniment a fost „Forumul Național al Clusterelor”, o platformă dedicată cooperării economice, sprijinirii antreprenoriatului inovativ și dezvoltării parteneriatelor durabile între mediul academic și cel privat. Evenimentul a reunit înalți reprezentanți ai Uniunii Europene, organizații internaționale de finanțare (precum PNUD), reprezentanți ai clusterelor naționale și diferiți antreprenori.

Cel de-al doilea eveniment, pe tema „Provocări și oportunități în context global pentru creșterea calității vieții cetățenilor Republicii Moldova”, a fost organizat de Strateg Moldova. Discuțiile din cadrul acestuia s-au axat pe identificarea soluțiilor concrete prin care cercetarea, tehnologia și inovația pot răspunde provocărilor globale și pot contribui direct la bunăstarea societății.

Suntem într-o continuă dezvoltare și urmărim deschiderea de noi oportunități pentru cercetători, studenți și întreaga comunitate a USM!

Published Monday October 26th, 2026

Announcements and Press Releases

Cercetarea academică a USM în sprijinul comunităților locale: Workshop dedicat patrimoniului cultural, desfășurat la Fălești

Universitatea de Stat din Moldova continuă să aducă cercetarea academică în mijlocul comunităților locale. Pe 24 octombrie, USM a organizat workshop-ul „Economie și cultură. Legendele ne...

Instruire în domeniul tehnologiilor digitale avansate și al inteligenței artificiale pentru funcționarii publici, organizată la USM cu sprijinul Ambasadei SUA

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, desfășoară în perioada 26-30...

Sesiune de dialog între studenții noștri și reprezentanții ONU în Moldova despre pacea durabilă și diplomație

Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRISPA) a Universității de Stat din Moldova, este una dintre facultățile noastre care oferă un proces educațional modern...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​