ANUNŢ

privind susţinerea tezei de doctor în drept

Școala Doctorală Științe Juridice

a Universității de Stat din Moldova

anunţă susţinerea publică a tezei de doctorat cu titlul:

„Răspunderea penală pentru omorul săvârșit în stare de afect”

Candidat: BERDILO  Rodica

Specialitatea: 554.01 – Drept penal și execuțional penal

Conducător de doctorat: STATI Vitalie, conferențiar universitar doctor în drept

Data susținerii: 23 octombrie 2021

Ora: 14.00

Locația: blocul 2 al USM, biroul 119, strada Mihail Kogălniceanu, 67, municipiul Chișinău.

Comisia de susținere publică a tezei de doctorat (aprobată de Consiliul Științific al Universității de Stat din Moldova, procesul-verbal nr. 1 din 6 septembrie 2021):

  1. BRÎNZA Serghei, profesor universitar, doctor habilitat în drept, USM, președinte al comisiei;
  2. STATI Vitalie, conferențiar universitar, doctor în drept, USM, conducător de doctorat;
  3. GRECU Raisa, doctor habilitat în drept, conferențiar universitar, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, referent oficial;
  4. BUJOR Valeriu, profesor universitar, doctor în drept, USEM, referent oficial;
  5. GÎRLA Lilia, conferențiar universitar, doctor în drept, USM, referent oficial;
  6. EȘANU Adriana, conferențiar universitar, doctor în drept, USM, secretar ştiinţific al Comisiei de susținere publică a tezei de doctorat.

Rezumatul și teza de doctorat pot fi consultate la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la Biblioteca Universității de Stat din Moldova, pe pagina web a Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (http://www.cnaa.md/thesis/57469/)  și pe pagina web a Școlii Doctorale Științe Juridice (www.drept.usm.md).

Sesiunea online poate fi accesată la link-ul: https://us02web.zoom.us/j/87590293140?pwd=MXlVOEZVNXZvODEvTlhtY25tUnlsUT09

Published Tuesday October 12th, 2021

Announcements and Press Releases

Oficial: S-a lansat apelul de participare și pagina web a Conferinței științifice internaționale „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026)!

 În data de 20 mai 2026, a avut loc evenimentul oficial de lansare a Apelului și a paginii web a Conferinței științifice internaționale „Integrare prin Cercetare și Inovare” (IRI 2026), dedicată Zilei Internaționale...

Anunț: Prelegere publică susținută de către Linda Kapustova Helbichova Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad

Joi, 21 mai, Universitatea de Stat din Moldova va găzdui prelegerea publica susținută de către Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad. Evenimentul va...

Apel: Conferința Științifică Internațională „Integrarea prin Cercetare și Inovare”

Universitatea de Stat din Moldova invită întreaga comunitate la Conferința Științifică Internațională „Integration through Research and Innovation (IRI)”, dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved