Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), conf. univ., dr. Igor ȘAROV și prim-prorectorul pentru activitate didactică și studențească, prof. univ., dr. hab. Otilia DANDARA au participat la ședința consiliului Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică. Subiectul principal al discuțiilor a vizat direcțiile de dezvoltare strategică a USM.

Rectorul USM, conf. univ., dr. Igor ȘAROV a vorbit despre acțiunile care urmează a fi întreprinse în vederea digitalizării Universității de Stat din Moldova, intensificării relațiilor de cooperare academică internațională, modernizarea infrastructurii universitare și valorificarea potențialului uman.

În context, profesorii Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică au adresat o serie de întrebări administrației USM privind necesitatea alocării mijloacelor financiare în vederea procurării echipamentului și utilajului modern pentru laboratoare, formarea tinerilor cercetători etc.

Cu ocazia aniversării a 75-a de la fondarea Universității de Stat din Moldova, în semn de recunoștință pentru contribuția substanțială adusă la dezvoltarea instituției, responsabilitate, eficiență și dedicație în exercitarea atribuțiilor de serviciu, administrația USM a înmânat Diploma Onorifică a instituției unui grup de angajați ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică.

Published Wednesday October 13th, 2021

Announcements and Press Releases

Promoția 2026 a Facultății de Istorie și Filosofie a USM și-a celebrat absolvirea

Într-o atmosferă caldă și plină de emoție, specifică spiritului Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, absolvenții Promoției 2026 și-au primit diplomele...

Lansarea Școlii de vară în cadrul proiectului Jean Monnet

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică...

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved