Admiterea din  anul 2021 la studiile superioare de doctorat la Universitatea de Stat din Moldova este organizată  în șase școli doctorale, fondate de consorțiile academice universitare, în care USM este Partener-administrator.

În rezultatul competiției proiectelor de granturi doctorale, organizată de Ministerul Educației și Cercetării, USM va desfășura concursul pentru ocuparea a 99 de locuri cu finanțare de la bugetul de stat (Ordin nr.1414 din 20 octombrie 2021  al Ministerului Educației și Cercetării cu privire la repartizarea granturilor doctorale cu finanțare de la bugetul de stat pentru anul academic 2021-2022 în cadrul Universității de Stat din Moldova și Consorțiilor naționale în care USM deține calitatea de Partener administrator).

IMPORTANT: Admiterea la studiile superioare de doctorat se va derula în conformitate cu Metodologia organizării și desfășurării concursului de admitere la studiile superioare de doctorat în cadrul Universității de Stat din Moldova, aprobată de Senatul USM pe 25 iunie 2021.

IMPORTANT: Programele de doctorat sunt finanțate atât de bugetul de stat, cât și prin taxele de studii.

DEPUNEREA DOSARELOR candidaților la studiile de doctorat, indiferent de forma de finanțare – de la bugetul de stat sau prin taxele de studii, se va desfășura în zilele de 21-23, 25-27 octombrie 2021. Dosarele vor fi depuse la Oficiul Studii Doctorat și Postdoctorat (bl.4, birou 128, e-mail: doctorat.usm.2020@gmail.com, tel. 067560412).

Probele de admitere sunt stabilite de școlile doctorale și vor avea loc în perioada 28-29 octombrie 2021 (orarul va fi anunțat suplimentar).

Afișarea rezultatelor concursului  –  30 octombrie 2021.

Anul de studii începe pe 1 noiembrie 2021.

Formular de cerere

Published Monday October 25th, 2021

Announcements and Press Releases

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved