Astăzi, 13 noiembrie, în contextul campaniei de înverzire „Plantează-ți viitorul”, studenții Universității de Stat din Moldova, mânați de dorința de a face un bine naturii și mediului ambiant, s-au mobilizat pentru a susține nobila inițiativă de plantare a copacilor. Tinerii USM-iști, cu ajutorul, susținerea și buna organizare a administrației căminelor studențești și a reprezentanților Departamentului Social al USM, au sădit 60 de puieți de mesteacăn și stejar roșu, creând un mediu frumos și curat pentru locuitorii din preajmă. Copacii au fost plantați pe teritoriul campusului universitar de pe strada Gheorghe Cașu.

Prin această acțiune, USM-iștii au continuat și anul acesta tradiția de a sădi copaci, exprimându-și încrederea că, prin puterea exemplului, pot schimba mentalitatea cetățenilor și pot contribui la educația ecologică a acestora.

Universitatea de Stat din Moldova îi îndeamnă pe toți locuitorii țării să se alăture acestei campanii, pentru a crea împreună o țară curată și sănătoasă atât pentru noi, cei de astăzi, cât și pentru generațiile următoare. Astfel de experiențe ne fac să ne simțim o familie și să ne manifestăm grija pentru planeta care ne ține în viață.

Published Saturday November 13th, 2021

Announcements and Press Releases

35 de ani de Independență a Republicii Moldova!

Ziua de 27 august ne amintește de valorile care ne definesc: libertatea, democrația și dorința de a ne construi propriul viitor. Universitatea de Stat din Moldova...

Cine sunt câștigătorii ClimateLaunchpad Moldova 2026 și ce soluții propun pentru criza climatică

11 tineri antreprenori și-au prezentat ieri, 25 august, planurile de afaceri sustenabile dezvoltate în cadrul programului ClimateLaunchpad Moldova 2026. Finala națională a adunat cinci echipe de...

USM își extinde portofoliul internațional cu cinci proiecte noi Erasmus+ și Jean Monnet

Vești excelente pentru comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova! USM își completează portofoliul internațional cu încă cinci proiecte noi câștigătoare în cadrul acțiunilor Erasmus+...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved