Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației,

Sociologie și Asistență Socială, Departamentul Psihologie, în colaborare cu Institutul de Științe ale Educației, Sectorul Psihologie organizează Conferința științifică națională cu participare internațională „Psihologia aplicativă din perspectiva abordărilor societale contemporane”.

Lucrările conferinței se vor desfășura în data de 3 decembrie 2021, în format on-line, începând cu ora 10.00. Limbile de comunicare în cadrul conferinței sunt româna, rusa și engleza.

Pentru participare la acest eveniment, vă rugăm să completați talonul de participare și să-l expediați la adresa conferinta.psihologie21@gmail.com, până la data de 26.11.2021. Notificarea despre acceptare o veți primi prin e-mail, până la data de 28.11.2021.

Toate comunicările prezentate în cadrul conferinței vor fi publicate într-un volum tematic. Textul integral al comunicării, elaborat conform normelor de tehnoredactare, va fi expediat la adresa conferinta.psihologie21@gmail.com, până la data de 10.12.2021. Textul comunicării poate fi elaborat în limbile: română, rusă sau engleză.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului Bazele teoretice și metodologice ale asigurării activității psihologice în sistemul de învățământ general din perspectiva abordărilor societale contemporane” (Programul de stat, 2020-2023, cifrul proiectului: 20.80009.1606.10).

VĂ INVITĂM SĂ NE ONORAŢI CU PARTICIPAREA DUMNEAVOASTRĂ!

Published Monday November 15th, 2021

Announcements and Press Releases

Președinți și reprezentanți ai Comisiilor pentru afaceri europene din UE, în dialog cu studenții USM

Președinții și reprezentanții Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele Italiei, Greciei, Spaniei și Portugaliei au vizitat, Universitatea de Stat din Moldova, unde au discutat direct cu...

ANACEC evaluează programele de studii din domeniile dreptului, științelor politice și relațiilor internaționale la USM

În perioada 16–18 iunie, o comisie ANACEC desfășoară la Universitatea de Stat din Moldova procesul de evaluare externă a calității în vederea acreditării și reacreditării programului...

Cercetători ai Universității de Stat din Moldova au participat la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable Development”

Cercetători științifici și cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) au participat, în perioada 12–14 iunie, la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved