Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a înmânat înalte distincții de stat mai multor profesori și conferențiari de la Universitatea de Stat din Moldova „pentru merite deosebite în dezvoltarea învățământului universitar, contribuție substanțială la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare, activitate metodico-științifică prodigioasă”.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova este onorată să-i felicite cordial pe profesorii și conferențiarii universitari cu ocazia decernării acestor distincții și își exprimă gratitudinea pentru munca conștiincioasă, energia și entuziasmul cu care fortifică zilnic baza științifico-didactică a instituției.

Îl felicităm cordial pe academicianul Aurelian GULEA, savant de talie mondială, care a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de stat și contribuția substanțială la afirmarea intereselor și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume.

Adresăm sincere felicitări și profesorilor universitari Aurelia CRIVOI, Eudochia SAHARNEANU, Valeriu GUȚU, Vladimir GUȚU, Dumitru NEDEOGLO și Andrei PERJAN, care s-au învrednicit de „Ordinul de Onoare”!

Cuvinte de mulțumire și de felicitare transmitem și prorectorului pentru digitalizare Sergiu CORLAT și conferențiarilor universitari Ion BULIMESTRU, Ion ANDRIEȘ, Cornelia CINCILEI și Mihai LEȘANU cărora le-a fost înmânată medalia „Meritul Civic”!

Mult stimați colegi! Vă urăm succes în activitatea didactică și de cercetare științifică de mare valoare și actualitate! Dumneavoastră  aduceți plusvaloare Universității de Stat din Moldova și sunteți cea mai mare bogăție a țării noastre. Vă dorim multă sănătate, bunăstare, pasiune pentru tot ce faceți, creativitate și realizări frumoase!

Published Tuesday November 16th, 2021

Announcements and Press Releases

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved