Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a înmânat înalte distincții de stat mai multor profesori și conferențiari de la Universitatea de Stat din Moldova „pentru merite deosebite în dezvoltarea învățământului universitar, contribuție substanțială la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare, activitate metodico-științifică prodigioasă”.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova este onorată să-i felicite cordial pe profesorii și conferențiarii universitari cu ocazia decernării acestor distincții și își exprimă gratitudinea pentru munca conștiincioasă, energia și entuziasmul cu care fortifică zilnic baza științifico-didactică a instituției.

Îl felicităm cordial pe academicianul Aurelian GULEA, savant de talie mondială, care a fost decorat cu „Ordinul Republicii”, în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite față de stat și contribuția substanțială la afirmarea intereselor și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume.

Adresăm sincere felicitări și profesorilor universitari Aurelia CRIVOI, Eudochia SAHARNEANU, Valeriu GUȚU, Vladimir GUȚU, Dumitru NEDEOGLO și Andrei PERJAN, care s-au învrednicit de „Ordinul de Onoare”!

Cuvinte de mulțumire și de felicitare transmitem și prorectorului pentru digitalizare Sergiu CORLAT și conferențiarilor universitari Ion BULIMESTRU, Ion ANDRIEȘ, Cornelia CINCILEI și Mihai LEȘANU cărora le-a fost înmânată medalia „Meritul Civic”!

Mult stimați colegi! Vă urăm succes în activitatea didactică și de cercetare științifică de mare valoare și actualitate! Dumneavoastră  aduceți plusvaloare Universității de Stat din Moldova și sunteți cea mai mare bogăție a țării noastre. Vă dorim multă sănătate, bunăstare, pasiune pentru tot ce faceți, creativitate și realizări frumoase!

Published Tuesday November 16th, 2021

Announcements and Press Releases

Promovăm profesia didactică în rândul studenților noștri

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 02 aprilie, sesiunea de informare în cadrul campaniei Ministerului Educației și Cercetării „FII PRO! Alege să devii profesor!”...

Invitație! Etapa a III-a a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești, ediția a XXX-a, cu genericul „Angajamentul tinerilor în promovarea dezvoltării durabile”, dedicată aniversării a 80 de ani de la fondarea Universității de Stat din Moldova

Stimată Comunitate academică, Stimați profesori, dragi studenți, Departamentul Cercetare și Inovare și Asociația Studenților a Universității de Stat din Moldova vă invită să participați la etapa...

Universitatea de Stat din Moldova a inaugurat Centrul pentru Studenți Internaționali

Universitatea de Stat din Moldova (USM) anunță inaugurarea Centrului pentru Studenți Internaționali – un spațiu modern amplasat în campusul universitar din strada Ialoveni nr. 100. Centrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved