Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT” a avut loc în perioada 17-20 noiembrie 2021, on-line. Acest eveniment este organizat o dată la doi ani de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare (ANCD) și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) și are drept scop susținerea și promovarea activității de cercetare și inovare, atragerea investițiilor în domeniul inovării și transferului tehnologic, dezvoltarea cooperării tehnico-științifice atât la nivel național, cât și cel internațional.

Peste 400 de lucrări au fost înscrise la ediția din anul acesta a EIS „INFOINVENT” de către cercetători și inventatori din Republica Moldova, România, Croația, Australia, China, Vietnam, Coreea și din alte țări.

Universitatea de Stat din Moldova a participat, la ediția din acest an a EIS „INFOINVENT”, cu lucrări înscrise la următoarele compartimente: Invenții și soiuri de plante; Design industrial; Proiecte de cercetare și inovare; Produse și servicii inovative și Industrii creative. Lucrările prezentate în cadrul expoziției au fost evaluate și premiate de către Juriul EIS „INFOINVENT 2021”.

Premiul Mare al AGEPI la categoria  „Cea mai bună invenție” a fost acordat Universității de Stat din Moldova pentru invenția-Noul inhibitor de proliferare a celulelor rabdomiosarcomului uman de linia RD, autori-Aurelian GULEA, Vasilii GRAUR, Irina USATAIA, Olga GARBUZ, Victor ȚAPCOV, Ion TODERAȘ iar celelalte lucrări ale cercetătorilor Universității de Stat din Moldova au fost premiate cu 5 medalii de aur, 4 medalii de argint și 6 medalii de bronz după cum urmează:

Felicitări și realizări frumoase în continuare!

Published Thursday December 9th, 2021

Announcements and Press Releases

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania – mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved