Rectorul Universității de Stat din Moldova Igor ȘAROV a înmânat astăzi, 30 decembrie, Certificate de voluntariat, elevilor participanți la Tabăra de iarnă pentru tineri „Tu ești VOCEA USM”.

În deschiderea evenimentului, rectorul Igor ȘAROV le-a vorbit elevilor despre oportunitățile vieții de student la Universitatea de Stat din Moldova, activitățile care sunt organizate în cadrul instituției cu implicarea studenților și continuitatea Taberei de iarnă pentru tineri „Tu ești VOCEA USM”.

În context, rectorul a provocat tinerii la o discuție privind experiența trăită la Universitatea de Stat din Moldova, așteptări și rezultate.

Menționăm că pe parcursul celor trei zile, elevii au participat la diferite ateliere de discuții cu participarea președintei Asociației Generale a Învățătorilor AGIRoMd, Mariana MARIN, managerul Centrului de ghidare în carieră a USM, Aida COTRUȚĂ, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Daniel VODĂ și directorul Liceului Teoretic „Aristotel”, Pavel CERBUȘCĂ.

După ceremonia de înmânare a certificatelor de voluntariat, elevii însoțiți de părintele Octavian MOȘIN vor vizita Mănăstirea Curchi.

La Tabăra de iarnă pentru tineri „Tu ești VOCEA USM” au participat 40 de elevi din Liceul Teoretic ,,Pro Succes”, Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” și Liceul Teoretic „Mircea Eliade”. În continuare elevii vor fi implicați în acțiunile de voluntariat organizate de USM.

Published Thursday December 30th, 2021

Announcements and Press Releases

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved