Consolidarea și dezvoltarea parteneriatelor pe componenta francofonă dintre USM și Biroul național AUF- Moldova a fost discutată în cadrul unei ședințe a conducerii Universității de Stat din Moldova (USM) cu Claudia Vișan, șef responsabil al Biroului național al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF-Moldova).

Subiectele cheie abordate au vizat consolidarea acțiunilor de promovare printre tinerii din țara noastră a accesibilității la mediul științific francofon în cadrul Universității de Stat din Moldova. O altă direcție de dezvoltare implică fortificarea colaborării dintre învățământul preuniversitare și cel universitar.

În altă ordine de idei s-a discutat despre redimensionarea implicării USM în comunitatea AUF, prin perspectiva instituirii unui Centru Francofon de ghidare în carieră în cadrul USM, care să susțină inserția profesională a absolvenților în baza instrurilor complementare și activităților de dezvoltare personală și ale spiritului antreprenorial; certificarea competențelor etc.

De asemenea, formările pentru cadrele didactice, mobilitatea studenților și profesorilor în spațiul științific francofon, precum și parteneriatele cu universități din alte state, constituie alte câteva direcții de colaborare luate în calcul de USM și Biroul național AUF-Moldova.

Perspectivele de colaborare se conțin în „Planul național AUF-Moldova” elaborat ca urmare a validării la 21 septembrie 2021 a noii strategii AUF 2021-2025 și propus țării noastre de către echipa AUF – Europa Centrală și Orientală.

 

Published Wednesday January 19th, 2022

Announcements and Press Releases

Managerii Universității de Stat din Moldova – vizită de lucru la Universitatea din București

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov au avut o întrevedere cu rectorul Universității din București, Marian Preda, în cadrul căreia...

Universitatea de Stat din Moldova – una dintre cele 18 instituții de învățământ superior din lume participante la vizita de studiu de la Santiago de Compostela

Decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, împreună cu dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător în cadrul Institutului de Istorie, efectuează o vizită de studiu la...

DRRM – deschis spre susținerea a noi proiecte academice

Rectorul USM, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov, aflați într-o vizită oficială în România, au avut astăzi, 23 aprilie, o întrevedere cu directorul general cu atribuții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved