Prim-prorectorul Univeristății de Stat din Moldova (USM) Otilia DANDARA și prorectorul Aurelia HANGANU au avut astăzi o întrevedere cu Coordonatorul de proiect Erasmus+ „MIC-Moldavie – Entrepreneuriat-Etudiant”, prof., Jean Claude MILLION, responsabil de programul de Licența Profesională « Management și Antreprenoriat în Spațiul European » de la Univeristatea din Strasbourg. La discuții au mai participat decanul Facultății de Știiințe Economice, Maria HĂMURARU, șefa Oficiului mobilități academice, Lucia CASTRAVEȚ și șefa Centrului universitar francofon, Silvia GUȚU.

În cadrul ședinței au fost discutate activitățile planificate în cadrul proiectului și organizarea acestora, în perioada imediat următoare, în vederea selectării studenților-candidați de la Facultatea de Științe Economie a USM pentru participare la Bursele de mobilitate academică Erasmus+ oferite de Universitatea din Strasbourg, precum și despre noi posibilități de colaborare interuniversitară, inclusiv prin dezvoltarea de noi proiecte didactice și științifice.

Bursele sunt acordate în cadrul Proiectului Erasmus+ „MIC-Moldavie – Entrepreneuriat-Etudiant” – trei pentru stagii (de 2 luni) și două pentru mobilitatea de studii (de 4,5 luni). Proiectul este axat pe dezvoltarea antreprenoriatului studențesc, mobilitatea studenților și formarea personalului universitar.

În continuarea ședinței de protocol, reprezentanții USM și Prof. Jean Claude MILLION au mers la Facultatea de Științe Economice, participând la o ședință lărgită a procesului de selecție a studenților-candidați la aceste burse de mobilitate, punctând în acest sens, pe evaluarea competențelor lingvistice (de limbă franceză), precum și pe prezentarea ideilor de afaceri ale celor nouă studenți candidați la Bursele de mobilitate academică la Universitatea din Strasbourg, în perioada semestrului de toamnă a anului de studii 2022-2023.

Published Wednesday February 16th, 2022

Announcements and Press Releases

Ziua Academiei de Științe a Moldovei 2020

În acest an, Ziua Academiei de Științe a Moldovei a fost marcată, în premieră, printr-o lecție publică, susținută de prof. Randy Schekman, Laureat al Premiului Nobel...

Doriţi să faceţi un stagiu de practică la Parlamentul german?

Bundestag-ul german în colaborare cu Freie Universität Berlin, Humboldt-Universität Berlin, Technische Universität Berlin vă invită să candidaţi pentru o Bursă Parlamentară Internaţională (IPS) cu durata de...

Alegeri la USM pentru desemnarea a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională

Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved