Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an de acasă, sloganul fiind: ZIUA EUROPEI 2020: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI, SOLIDARI PENTRU SĂNĂTATE!

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova a venit cu inițiativa frumoasă, cu titlu de recomandare, de a desfășura în întreaga țară săptămâna cu genericul „Republica Moldova este Europa”, în cadrul învățământului la distanță, pentru a cultiva atitudinea și respectul pentru pace și unitate în Europa.

În acest context, reamintim că Universitatea de Stat din Moldova își menține calitatea de susținător al valorilor promovate de Uniunea Europeană și își propune în continuare integrarea în spațiul european al învățământului superior și de cercetare. Totodată, unitatea comunității academice a Universității de Stat din Moldova se reflectă inclusiv în cultivarea acestor valori în parcursul de ghidare și formare profesională a generației de specialiști de înaltă calificare în diverse domenii. Ansamblul de competențe indispensabile integrării socio-profesionale a studenților USM sunt, în egală măsură, stabilite din perspectiva exigențelor europene, acest fapt favorizând dezvoltarea potențialului existent la maxim.

Ziua Europei marchează valorile care au stat la bazele formării Uniunii Europene, printre care pacea, stabilitatea și unitatea. Republica Moldova și-a reiterat parcursul de a deveni parte a proiectului european care trebuie să continue să rămână la fel de puternic, ceea ce constituie o garanție a dezvoltării și prosperității, inclusiv a țării noastre.

Ziua Europei reprezintă și un prilej de reflecții pentru noi toți în încercarea de a fi mai buni, mai solidari și de a respecta valorile europene. În această zi trebuie aduse omagii înaintașilor noștri care au avut curajul și determinarea, gândindu-se la generațiile viitoare, să creeze familia europeană din care sperăm cu timpul să facem parte și noi. Astăzi, Uniunea Europeană pentru membrii săi înseamnă, în primul rând, securitate și bunăstare – valori și fundamente care au schimbat fața lumii. A fost construită o Uniune Europeană care respectă libertatea și identitatea tuturor națiunilor ce sunt părți componente ale ei, care a devenit stăpână pe destinul său.

La mulți ani, Europa! La mulți ani, USM! La mai mult și la mai mare!

Published Friday May 8th, 2020

Announcements and Press Releases

Anunț: Prelegere publică susținută de către Linda Kapustova Helbichova Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad

Joi, 21 mai, Universitatea de Stat din Moldova va găzdui prelegerea publica susținută de către Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad. Evenimentul va...

Apel: Conferința Științifică Internațională „Integrarea prin Cercetare și Inovare”

Universitatea de Stat din Moldova invită întreaga comunitate la Conferința Științifică Internațională „Integration through Research and Innovation (IRI)”, dedicată Zilei Internaționale a Științei pentru Pace și...

Invitație: Conferința științifică „Modernizarea guvernării din Republica Moldova: aspecte teoretico-aplicative”

Comunitatea academică, cercetătorii, funcționarii publici, studenții și toți cei interesați de procesele de transformare și modernizare a sectorului public sunt invitați să participe la evenimentul științific...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved