În baza deciziei  din 27.04.2022, Senatul Universității de Stat din Moldova, a inițiat concursul pentru suplinirea posturilor de șef de departament la următoarele departamente academice:

  1. Comunicare și Teoria Informării
  2. Drept Internațional și European
  3. Drept Penal
  4. Drept Privat
  5. Drept Public
  6. Filozofie și Antropologie
  7. Istoria Românilor, Istoria Universală și Arheologie
  8. Psihologie
  9. Științe ale Educației
  10. Teoria și Practica Jurnalismului

Dosarele candidaților se vor depune până la data de 11.05.2022, la Departamentul Resurse umane și vor conține: cererea de participare la concurs, CV- Europass, scrisoare de motivare.

Comisia de concurs a USM

Published Thursday April 28th, 2022

Announcements and Press Releases

Managerii Universității de Stat din Moldova – vizită de lucru la Universitatea din București

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov au avut o întrevedere cu rectorul Universității din București, Marian Preda, în cadrul căreia...

Universitatea de Stat din Moldova – una dintre cele 18 instituții de învățământ superior din lume participante la vizita de studiu de la Santiago de Compostela

Decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, împreună cu dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător în cadrul Institutului de Istorie, efectuează o vizită de studiu la...

DRRM – deschis spre susținerea a noi proiecte academice

Rectorul USM, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov, aflați într-o vizită oficială în România, au avut astăzi, 23 aprilie, o întrevedere cu directorul general cu atribuții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved