În contextul desfășurării activităților din cadrul programului de informare cu genericul ,,Student USM pentru o zi – 2022“, la 29 martie curent, elevii claselor a-XII-a de la Liceul Teoretic „Orizont” au vizitat Facultatea de Drept a USM, unde le-au fost prezentate avantajele studierii dreptului în Republica Moldova.

Elevii și cadrele didactice au avut posibilitatea să discute despre programele de studii, procesul de învățământ la Facultatea de Drept, ofertele educaționale de performanță, infrastructura facultății și oportunitățile pe care le oferă deținerea licenței în domeniul dreptului.

Conducerea Facultății a accentuat calitatea studiilor realizate la facultate, care este apreciată drept cea mai prestigioasă Facultate de Drept din Republica Moldova, cu un corp profesoral de excepție, apt să asigure un proces educațional elevat.

Totodată, liceenii au discutat cu studenții Facultății de Drept (anul II, IV), membri ai organizațiilor studențești – Consiliul Studențesc al Facultății de Drept ,,Asociația Studenților în Drept” și organizația națională a studenților în drept, ELSA (The European Law Students Association Republic of Moldova), despre activitățile extracurriculare, antrenarea în evenimente competitive în afara țării, avantaje de studiu la filiera anglofonă și francofonă din cadrul Facultății de Drept, cooperarea cu alte universtități de peste hotare și mobilitatea academică prin intermediul programului ERASMUS.

Liceenii au subliniat utilitatea organizării unor platforme de discuții și dezbateri și instituirii unei tradiții frumoase de a organiza periodic astfel de vizite, care ar contribui la profilaxia delincvenței juvenile, în contextul necesității educației, socializării, îndrumării și a protecției speciale oferite minorilor.

La final, participanții au convenit asupra necesității încheierii unor acorduri de parteneriat între Facultatea de Drept a USM, organizația studențească ELSA și Liceul Teoretic “Orizont”, care să garanteze o colaborare eficientă între mediul academic și studențesc cu mediul școlar.

Published Thursday March 31st, 2022

Announcements and Press Releases

Masa-rotundă „Combaterea știrilor false în condițiile provocărilor de securitate – Covid 19”

În condițiile pandemice actuale,  promovarea știrilor false la subiectul expus reprezintă o reală provocare pentru securitatea informațională. Asftfel, la 20 mai 2020, a fost organizată în...

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved