Membrii Departamentului Drept penal al Facultății de Drept a USM –  dr., conf. univ., Alina ȘAVGA, dr., conf. univ., Vitalie STATI, dr., conf. univ., Stanislav COPEȚCHI, au participat la atelierul de validare organizat de către Agenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor și Criminalității (UNODC), în cadrul proiectului „Deblocarea impunității traficanților și sprijinirea justiției pentru victimele traficului de persoane în Europa de Sud-Est” implementat în Moldova cu susținerea financiară a Biroului de Monitorizare și Combatere a Traficului de Persoane al Departamentului de Stat al SUA .

Evenimentul s-a desfășurat în format hibrid, fiind structurat în cinci secțiuni.  Scopul atelierului a fost prezentarea și validarea constatărilor, recomandărilor propuse în urma efectuării unei analize și evaluări la nivel național a cazurilor de trafic de persoane care au avut loc în ultimii cinci ani (2017-2021) și evidențierea soluțiilor proactive pentru a remedia lacunele și provocările care modelează ciclul urmăririi penale, identificarea victimelor traficului de persoane până la aducerea în judecată a cauzelor de trafic.

Grupul de experți, contractat în cadrul proiectului UNODC, și-a desfășurat activitatea în perioada februarie-martie 2022, iar rezultatele muncii acestora au fost prezentate specialiștilor în domeniu la atelierul de validare.

Există o prevalență a criminalității organizate, inclusiv a traficului de persoane, în partea legată de localizarea țărilor din Europa de Sud-Est (SEE): Albania, Republica Moldova, Muntenegru, Macedonia de Nord și Serbia, ceea ce oferă traficanților oportunități semnificative de a profita de pe urma exploatării victimelor atât în regiune, cât și în străinătate și, parțial, datorită prezenței unui număr mare de indivizi în grupurile marginalizate din punct de vedere social. În pofida faptului că au adoptat cadre juridice concrete care incriminează traficul de persoane, în mare măsură în conformitate cu Protocolul ONU privind traficul de persoane, toate țările din regiune se confruntă cu provocări în investigarea și urmărirea cu succes a cazurilor pe acest segment.

Agenția Națiunilor Unite pentru Combaterea Drogurilor și Criminalității (UNODC), prin parteneriat și interacțiune continua cu guvernul, sistemul judiciar, societatea civilă, mediul academic, organizațiile regionale/internaționale și alți practicieni experți relevanți, încearcă să identifice, cu precizie, lacunele și punctele slabe ale răspunsului la trafic de persoane la nivel național și regional, printr-o revizuire și o analiză a cazurilor de trafic selectate sau a incidențelor de trafic care au fost tratate în ultimii 5 ani în fiecare țară din proiect.

 

Published Thursday April 7th, 2022

Announcements and Press Releases

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved