Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere, USM, a organizat colocviul internațional IN HONOREM Ludmila Zbanț, cu ocazia celei de-a 65-a aniversări.
Manifestarea științifică a întrunit cercetători de pe mai multe continente, constituind un prilej aparte de a pune în valoare calitățile de manager, cadru didactic și savant-expert francofon ale prof.univ., dr.hab. Ludmila Zbanț.
Prezentă la inaugurarea Colocviului, dr. hab., conf. univ. Aurelia Hanganu, prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale (USM), a evidențiat calitățile de cercetător deschis spre internaționalizare ale Ludmilei Zbanț.
Dr. conf. univ. Adriana Cazacu-Țigaie, Secretar de Stat la Ministerul Educației și Cercetării, a vorbit despre contribuția inestimabilă, adusă de omagiată, la edificarea școlii naționale de filologie și traducere.
Șirul alocuțiunilor a continuat cu discursurile ținute dr. conf. univ. Ludmila Usatâi, decan al Facultății de Litere (USM), Claudia Vișan, șef responsabil al Biroului național al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF-Moldova), prof. emerit, dr. Mzago Dokhtourichvili (Universitatea de Stat ILIA, Tbilissi, Georgia), dr. conf. univ Tran Van Cong (Universitatea din Hanoi, Vietnam), Președintele A.F.E.L.S.H, dr. hab., conf. univ. Sergiu Baciu, Secretar general al Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie și Cercetare (ANACEC), dr. hab., conf. univ. Georgeta Stepanov, Președintele Consiliului știinţific al USM.
Ludmila Zbanț este o personalitate notorie în spațiul academic din Republica Moldova și de peste hotare, nume de referință în numeroase instituții de profil din Albania, Algeria, Armenia, Austria, Belgia, Canada, Elveția, Franța, Georgia, Germania, Grecia, Italia, Kazahstan, Letonia, Liban, România, Rusia, Spania, Ucraina, Ungaria etc.








Română
Русский

