Reprezentanții Oficiului Avocatului Poporului – Ceslav PANICO, Avocatul Poporului (Ombudsman) și Maia BĂNĂRESCU, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, au întreprins o vizită la Facultatea de Drept a USM.

În cadrul acesteia, la inițiativa studenților, a fost încheiat un Acord de colaborare între Facultatea de Drept a USM și Oficiul Avocatului Poporului, care stabilește obiectivele și principiile generale privind inițierea, organizarea și coordonarea proiectelor, activităților comune de instruire și informare a mediului academic și a celui studențesc în domeniul promovării drepturilor omului.

Cu această ocazie, avocații au susținut o lecție publică dedicată promovării drepturilor omului în comunitate, instruirea juridică a cetățenilor și sporirea culturii drepturilor omului.

La eveniment au participat cadre didactice de la Facultatea de Drept și un grup de studenți, membri ai organizațiilor studențești – Consiliul Studențesc al Facultății de Drept ,,Asociația Studenților în Drept”, ELSA USM și ELSA (The European Law Students Association, Republic of Moldova).

Conducerea Facultății de Drept a USM a salutat inițiativa studenților de a pune bazele unei  colaborări cu Oficiul Avocatului Poporului, care le va oferi posibilitatea să participe la proiectele de voluntariat ce țin de informarea juridică a populației, explicarea drepturilor și a obligațiilor reglementate de actele normative naționale și internaționale, prevenirea generală a încălcării drepturilor omului în Republica Moldova etc.

Ombudsmanii și-au exprimat deschiderea pentru antrenarea cadrelor didactice/ studenților/masteranzilor/doctoranzilor în activitățile practice plaificate în cadrul Oficiului.

Published Tuesday April 26th, 2022

Announcements and Press Releases

55 de absolvenți ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică au pășit spre un nou capitol al vieții

Emoții, recunoștință și bucurie au marcat ceremonia de înmânare a diplomelor pentru absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat...

O săptămână de aventură, creativitate și prietenie: Tabăra Bucuriei a început la USM

Am dat startul unei noi ediții a Taberei de zi „Tabăra Bucuriei”, destinată copiilor angajaților instituției. Festivitatea de inaugurare a avut loc pe 22 iunie, în...

USM continuă consolidarea transferul tehnologic către economia Republicii Moldova

Universitatea de Stat din Moldova își consolidează rolul în promovarea cercetării applicative și transferului tehnologic prin obținerea finanțării pentru 4  proiecte de transfer tehnologic, declarate câștigătoare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved