Senatorii USM s-au întrunit într-o nouă ședință, la care rectorul USM, Igor Șarov a prezentat, în mod tradițional la început de an, Raportul privind activitatea USM pentru anul 2022 și a trecut în revistă cele mai importante realizări reușite în anul precedent. Textul integral al Raportului Rectorului USM pentru anul 2022, va putea fi accesat pe pagina web a instituției.

De asemenea, au fost discutate și aprobate un șir de documente normative, printre care redactarea Regulamentului Senatului USM, planurile de învățământ pentru facultățile USM la ciclul I-Licență și ciclul-II Master pentru anul de învățământ 2023, dar și Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Resurse pentru Formare Continuă.

Senatul USM a aprobat redactarea Regulamentului Senatului USM, care a fost modificat în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr.485 din 13.07.2022, cu privire la reorganizarea prin fuziune (absorbție) a celor 14 institute de cercetare de către USM.

Astfel, Regulamentul Senatului USM a fost modificat pentru a asigura reprezentativitatea structurilor incluse în organigrama USM.

Un alt proiect important aprobat de Senat se referă la planurile de învățământ pentru facultățile USM la ciclul I-Licență și ciclul-II Master pentru anul de învățământ 2023.

Pentru a continua procesul de asigurarea a serviciilor de formare profesională, a fost aprobat un nou Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Resurse pentru Formare Continuă, a cărui misiune este de a acorda, prin activități de consultanță și informare, sprijin centrelor/ laboratoarelor de formare continuă funcționale la nivel de universitate în efortul de a deveni competitori pentru calitatea înaltă a serviciilor de formare continuă, precum și de a oferi oportunități de formare continuă adulţilor din diferite domenii profesionale în funcţie de cerinţele pieței muncii şi de aspiraţiile adulţilor, de nevoile angajatorilor, de cerinţele posturilor, de posibilităţile de promovare sau de încadrare în muncă.

De asemenea, în cadrul ședinței, senatorii au aprobat modificări ale Regulamentului de organizare și funcționare a Secției Managementul Calității; a fost reactualizată Comisia de Concurs a USM etc.

Published Wednesday March 29th, 2023

Announcements and Press Releases

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved