Rectorul USM, Igor ȘAROV a avut astăzi, 30 martie, o întrevedere cu directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Anatolie FALCĂ, cu care a semnat un Acord de Colaborare între instituții.

În cadrul întrevederii au fost prezenți șefa Secției Implementare Proiecte și Cooperare Internațională, Ludmila CIUTAC cât și prodecanul Facultății Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM, Ana TARNOVSCHI, șefa departamentului Psihologie, Angela POTÂNG. Participanții au vorbit despre succesele studenților de la psihologie, încadrați în câmpul muncii și despre deschiderea pentru aceasta cooperare pe viitor cu ANP.

Scopul prezentului Acord reprezintă stabilirea unui cadru instituțional în care părțile vor colabora pentru realizarea unor proiecte de cercetare în domeniile de profil, stagii de practică, formări profesionale specializate, organizarea unor manifestări cu caracter științific cu participarea unor instituții de profil din țară și străinătate.

Studenții Facultății Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială (PSESAS), sunt interesați de funcționalitatea sistemului penitenciar din țară, în prezent facultatea are un doctorand ce se preocupă de subiectul respectiv, iar mai mulți studenți se arată interesați în a desfășura practica și a interacționa cu persoane ce au nevoie de ajutorul psihologilor.

Published Thursday March 30th, 2023

Announcements and Press Releases

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved