Senatul Universității de Stat din Moldova i-a conferit astăzi, 30 iunie, titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA, dlui. Valeriu SOLTAN, profesor universitar titular la Universitatea George Mason, SUA.

În prezența senatorilor USM, și a reprezentanților Facultății de Matematică și Informatică a USM, Valeriu SOLTAN a primit cu emoție cel mai înalt titlu științific al Universității de Stat din Moldova.

Rectorul USM, Igor ȘAROV i-a adresat felicitări Domniei Sale și înalta gratitudine pentru întreg suportul acordat instituției noastre prin: promovarea imaginii USM în comunitatea ştiinţifico-didactică internaţională; susţinerea mobilităţii doctoranzilor, masteranzilor, cadrelor didactice de la USM în cadrul proiectelor internaţionale; organizarea participării universitarilor la foruri ştiinţifice; implicarea în pregătirea cadrelor științifice de la USM în domeniul matematicii; contribuția la îmbogăţirea fondului bibliotecii USM prin donaţii de carte şi literatură pe domenii de specialitate.

Conferirea titlului de Doctor Honoris Causa, reprezintă un gest de recunoaștere a contribuției esențiale a Domnului Valeriu SOLTAN, în dezvoltarea domeniului algebrei liniare clasice; în domeniul teoriei axiomatice a convexității clasice; obținerea rezultatelor științifice de rezonanță internațională în domeniul geometriei computaționale; a performanțelor în domeniul convexității clasice și a metodelor de optimizare, dar și cele în domeniul geometriei convexe și discrete.

De asemenea, Domnia Sa a avut rolul de ambasador al matematicii și educației matematice, în general, și al matematicii românești și basarabene, în particular, iar prin eforturile continue de a crește gradul de conștientizare în societatea modernă a rolului matematicii și a științei, reprezintă modelul de succes, demn de urmat, pentru tinerele talente matematice.

Valeriu SOLTAN este doctor habilitat în matematici cu un subiect de analiză convexă. A predat la Universitatea de Stat din Moldova  cursurile de analiză convexă și geometrie a corpurilor convexe. A publicat peste 100 de lucrări științifice, 2 monografii, 4 cărți de matematică elementară.

Published Friday June 30th, 2023

Announcements and Press Releases

Ședință de monitorizare a implementării proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”

La data de 7 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”, din partea Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova a demarat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic dedicat cultivării cânepei industriale

Universitatea de Stat din Moldova anunță demararea implementării proiectului de transfer tehnologic „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice ale...

Universitatea de Stat din Moldova a inițiat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic finanțat de ANCD

Universitatea de Stat din Moldova anunță inițierea implementării proiectului de transfer tehnologic „Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, cu cifrul 26.80015.5107.02TT, finanțat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved