În cadrul cursurilor de formare profesională continuă ,,Educație pentru Drone” cursanții celei de a IX-a ediție, au efectuat o vizită de studiu la Compania DanAero, prima din țară care se ocupă de construirea aparatelor de zbor fără pilot.

În cadrul lecției practice „Arhitectura și Mentenanța dronelor”, Anton Danici, fondatorul mărcii DanAero, inspector principal, Direcția operațiuni aeriene a Autorității Aeronautice Civile a Republicii Moldova, în calitatea sa de formator național în cadrul acestor cursuri și Veaceslav Sprincean, șeful Laboratorului „Educație pentru Drone – eDrone”, Universitatea de Stat din Moldova, le-au comunicat participanților despre etapele și procesele de construire a aparatelor de zbor fără pilot.

Scopul viziteI rezidă în accesul cursanților la tehnică de ultimă generație care le permite asimilarea unor abilități privind pilotarea, construcția dronelor, cât și prelucrarea datelor captate cu ajutorul dronelor.

Cursurile ,,Educație pentru Drone”, ediția a IX-a se desfășoară în perioada 10 noiembrie – 02 decembrie, și sunt organizate de Oficiul de Educație pentru Drone din cadrul Facultății de Fizică și Inginerie, Universitatea de Stat din Moldova. După absolvirea cursurilor participanții devin formatori naționali în domeniul „Educație pentru Drone”, cu 20 de credite.

Published Tuesday November 21st, 2023

Announcements and Press Releases

ANACEC evaluează programele de studii din domeniile dreptului, științelor politice și relațiilor internaționale la USM

În perioada 16–18 iunie, o comisie ANACEC desfășoară la Universitatea de Stat din Moldova procesul de evaluare externă a calității în vederea acreditării și reacreditării programului...

Cercetători ai Universității de Stat din Moldova au participat la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable Development”

Cercetători științifici și cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova (USM) au participat, în perioada 12–14 iunie, la Conferința Internațională „Present Environment and Sustainable...

Reprezentanții USM au participat la o nouă ședință a proiectului Erasmus+ FUNDSPORT

Studenții Universității de Stat din Moldova vor beneficia de oportunități educaționale moderne, aliniate standardelor europene, datorită implicării active a instituției în programul european Erasmus+ (ERASMUS-EDU-2025-EMJM-DESIGN), acronimul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved