Universitatea de Stat din Moldova a participat, în perioada 2 – 5 octombrie, la un eveniment bilateral de amploare, desfășurat la Universitatea din Craiova, România, dedicat promovării valorilor culturale și lingvistice românești, protejării și valorificării patrimoniului istoric și consolidării conștiinței identitare. Întrunirea a reunit cercetători, profesori, cadre științifico- didactice, specialiști din domeniul sociologiei, istoriei, relațiilor internaționale, științelor politice și administrative, doctoranzi și studenți, formând o platformă deschisă pentru prezentarea rapoartelor științifice, comunicărilor și dezbaterilor. Acest proiect transfrontalier a fost susținut de Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) și are scopul de a intensifica schimburile academice și dezvolta parteneriate între instituții din Republica Moldova și România.

Ședința de deschidere a conferinței a demarat cu prezentarea mesajelor de salut de către organizatorii evenimentului: dr. hab., cercetător științific principal, Tatiana SPĂTARU, Universitatea de Stat din Moldova; dr. hab., prof. univ., Adrian OTOVESCU, Universitatea din Craiova (România) și dr., prof. univ., Claudiu COMAN, Universitatea Transilvania din Brașov (România).

În cadrul celor trei sesiuni ale conferinței au fost abordate subiecte actuale privind dinamica identității naționale în Republica Moldova între continuitate, fragmentare și reconstrucție; migrația și reconfigurarea identității colective; românitatea ca resursă de coeziune socială; rolul administrației publice în consolidarea identității naționale și integrarea europeană a țării; granița ca delimitare a identității naționale; artele vizuale și diplomația culturală ca vector de identitate și integrare europeană ș.a. Manifestarea științifică a inclus lansarea filmului documentar „Trebisăuți pe Valea Draghiștei”, o producție realizată de dr., conf. univ. Andrei DUMBRĂVEANU.

Programul conferinței a inclus o vizită la Palatul Jean Mihail – Muzeul de Artă din Craiova, la impunătoarea Clădire a Universității din Craiova, precum și la Casa Universitarilor. De asemenea, participanții au efectuat o vizită în Parcul Romanescu – cel mai mare parc natural din România, un veritabil simbol al orașului Craiova.

Oportunitatea de a dezvolta parteneriate transfrontaliere cu instituții din România, demonstrează angajamentul ferm al Universității de Stat din Moldova pentru promovarea valorilor și continuitatea identității românești.



Published Tuesday October 7th, 2025

Announcements and Press Releases

Cercetători și doctoranzi ai USM – interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene

Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din...

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine în România – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 21 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara și Excelența Sa, Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și...

Un alt curs organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, s-a încheiat cu succes

Cei 27 de participanți la programul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice” au beneficiat, în perioada 18-21 mai, de sesiuni intensive dedicate integrării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved