Astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova (USM), a fost lansat Concursul Național de Drept al Uniunii Europene, o inițiativă academică de anvergură națională dedicată studenților facultăților de drept din Republica Moldova. Evenimentul este conceput ca un exercițiu practic esențial, menit să pregătească tinerii juriști pentru integrarea țării în Uniunea Europeană.

Concursul reunește un parteneriat instituțional puternic, fiind organizat cu implicarea: Ministerului Justiției, Institutului Național al Justiției (INJ), Biroului pentru Integrare Europeană, instituțiilor de învățământ superior cu facultăți de drept și a partenerilor internaționali de dezvoltare, GIZ Moldova. În deschiderea evenimentului, rectorul Igor Șarov a subliniat importanța proiectului: „Concursul Național de Drept al Uniunii Europene se desfășoară într-un moment decisiv pentru Republica Moldova – momentul în care țara noastră se află pe drumul ireversibil al aderării la Uniunea Europeană.

Evenimentul de astăzi are o valoare simbolică și practică: el oferă tinerilor juriști ocazia de a se conecta direct la valorile, principiile și mecanismele dreptului european, care vor modela viitorul juridic al țării noastre.” Concursul se va desfășura în perioada octombrie – noiembrie 2025, fiind structurat în etape succesive, de la preselecția universitară internă și sesiuni de mentorat, până la Runda Finală Națională din noiembrie 2025.

Obiectivul principal al Concursului este de a stimula interesul studenților pentru Dreptul UE și de a-i familiariza cu mecanismele de integrare, promovând în același timp valorile fundamentale europene: statul de drept, respectarea drepturilor omului, solidaritatea și egalitatea de șanse.

Published Thursday October 9th, 2025

Announcements and Press Releases

Institutul de Geologie și Seismologie – rezultate și contribuții în perioada 2023–2026

Institutul de Geologie și Seismologie (IGS) al Universității de Stat din Moldova a desfășurat, în perioada 2023–2026, o activitate intensă de cercetare și inovare, orientată spre...

Reprezentanții Școlii de Administrație Publică a USM au participat la Conferința Internațională Anuală EU-PAIR 2026 (Iași, România)

În perioada 18–19 iunie 2026, directorul Școlii de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, dl Serghei Palihovici, și directorul adjunct, dna Aurelia Țepordei, au...

Promoția 2026 a Facultății de Fizică și Inginerie – gata să cucerească noi orizonturi!

Astăzi am celebrat o generație de tineri ambițioși, creativi și pasionați de știință, tehnologie și inovație. După ani de muncă, provocări și reușite, absolvenții programelor de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved