În dimineața zilei de opt septembrie 2021 a plecat la cele veșnice profesorul universitar Gheorghe Chibac. 

S-a născut la 24 martie 1943 în Noua Sulița (Mahala), regiunea Cernăuți. Pe parcursul anilor 1965-1969 își face studiile în cadrul Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova. După absolvire activează în calitate de ajutor al Procurorului raionului Ungheni, iar din 1972 și până în prezent și-a desfășurat activitatea științifico-didactică în cadrul facultății pe care a absolvit-o. 

Între anii 1974-1977 realizează studiile de doctorat la catedra Drept civil a Universităţii de Stat din Moscova, susținând în 1977 teza de doctor în drept.

Meritele profesorului Gheorghe Chibac sunt incontestabile, reușind pe parcursul activității să ghideze zeci de generații de juriști, să coordoneze activitatea doctoranzilor, masteranzilor etc.

A fost prodecan al Facultății de Drept, USM pe parcursul anilor 1980-1981, 1994-1998.

În calitate de șef al catedrei Drept civil, Facultatea de Drept, USM pe parcursul anilor 1999-2010, 2012-2016 a promovat procesul didactic și de cercetare, fiind promotorul multiplelor reforme în domeniul dreptului civil.

A fost arbitru al Arbitrajului Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova; membru al Colegiului de Calificare şi Atestare a Judecătorilor de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii; membru al Colegiului de Calificare şi Atestare a Avocaților; membru al Comisiei de experți din cadrul Consiliului Național de Acreditare și Atestare.  

În anul 2002 i-a fost oferit titlul de profesor universitar. 

Activitatea notorie a profesorului Gheorghe Chibac a fost apreciată și la nivel de stat. Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 15-V din 17 octombrie 2009 i-a fost conferită medalia „Meritul Civic”, brevetul nr. 04633; prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 599-V din 16 octombrie 2010 – „Ordinul de Onoare”, brevetul nr. 2247; prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 562-VII din 29 martie 2013 – titlul onorific „Om Emerit”, brevetul nr. 1758 și prin Decretul Președintelui Republicii Moldova nr.1 287-VIII din 01 octombrie 2019 i s-a conferit „Ordinul Republicii”, brevetul nr.4335.

Membrii Departamentului Drept Privat, Facultatea de Drept, USM exprimă condoleanțe familiei, rudelor și tuturor celor apropiați.

Dumnezeu să-l odihnească cu drepții!

Published Wednesday September 8th, 2021

Announcements and Press Releases

Anunț privind desfășurarea la USM a Conferinței naționale cu participare internațională Chișinău-Suceava

Invităm comunitatea academică, precum și specialiștii din domeniu la Conferința națională cu participare internațională, Chișinău-Suceava: „Basarabia și Bucovina între tradiționalism și modernitate: istorie regională, perspective naționale...

La mulți ani, stimată doamnă Galina Lupașcu!

Cu prilejul aniversării a 50 de ani de activitate profesională, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a adresat un mesaj de felicitare doamnei profesor...

Comunitatea academică a USM felicită Academia Română pentru alegerea noului președinte – Marius ANDRUH

În numele comunității academice a USM, rectorul Otilia Dandara adresează felicitări academicianului Marius Andruh cu ocazia alegerii domniei sale în funcția de Președinte al Academiei Române...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved