Reprezentanții Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova și ai Federația Fermierilor din Republica Moldova au avut o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării dintre mediul academic și sectorul agricol național.

În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte importante privind implementarea tehnologiilor și produselor dezvoltate în cadrul USM în practica agricolă din Republica Moldova. Participanții au analizat posibilitățile de colaborare și au stabilit modalități concrete de cooperare pentru promovarea și transferul rezultatelor cercetării către fermierii autohtoni. Totodată, au fost puse bazele inițierii unor testări pilot ale produselor și tehnologiilor USM pe terenuri agricole restrânse, cu scopul demonstrării efectelor practice ale acestora, evaluării eficienței în condiții reale de exploatare și creării premiselor pentru implementarea lor pe scară largă în agricultura națională.

La întâlnire a participat și dr., șef lucrări Gabriel-Ionuț Plavan, reprezentant al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România care a prezentat rezultatele obținute în cadrul proiectului comun implementat de USM și UAIC Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”, finanțat prin Programul Interreg NEXT România–Republica Moldova.

În cadrul proiectului a fost dezvoltată o tehnologie inovatoare de cultivare a algelor pe ape reziduale provenite din sistemele recirculante de acvacultură (RAS); utilizare a biomasei algale în nutriția peștilor și evaluarea efectelor cantitative și calitative asupra creșterii și calității peștilor.

Participanții au evidențiat importanța consolidării parteneriatelor dintre instituțiile de cercetare și mediul antreprenorial, precum și necesitatea promovării soluțiilor inovatoare și sustenabile pentru dezvoltarea agriculturii și acvaculturii din Republica Moldova.

Published Monday May 11th, 2026

Announcements and Press Releases

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Evaluare externă ANACEC pentru șase programe de master ale USM

La Universitatea de Stat din Moldova a început un nou proces de evaluare externă a calității, desfășurat în perioada 29 iunie – 2 iulie 2026, de...

Cunoașterea premiată: USM obține rezultate remarcabile la Salonul de Carte organizat în cadrul Salonului Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ 2026

Universitatea de Stat din Moldova își reconfirmă statutul de pilon central al cercetării și culturii  prin succesul înregistrat în cadrul Salonului de Carte, asociat Salonului Internațional...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved