Ediția a XIV-a a Proiectului AUTOSTRADA DE DREPT a fost lansată, astăzi, la Facultatea de Drept a USM.

Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, studenții Facultății de Drept a USM și ai facultăților de drept din București, Craiova, Cluj, Timișoara și Iași vor avea parte de un schimb cultural și academic.

La evenimentul de inaugurare a participat prim-prorectorul Otilia DANDARA care a îndemnat studenții să profite de toate oportunitățile acestui proiect.

„Aveți o șansă minunată de a acumula noi cunoștințe și experiențe de la practicienii din domeniul jurisprudenței. Învățarea reciprocă, în cadrul mediilor academice inedite, este la fel de importantă, oferindu-vă posibilitatea de a vă lărgi orizonturile de dezvoltare profesională, dar și cele culturale și interumane”, a mai menționat prim-prorectorul USM.

Decanul Facultății de Drept a USM, Sergiu BRÎNZA și-a exprimat încrederea că împreună cu colegii din mediul academic, dar și din activitatea practică de justiție vor fi identificate noi oportunități de colaborare și de implementare a diverselor proiecte cu tentă educațională și de formare profesională a viitorilor juriști.

În cadrul ediției curente a proiectului AUTOSTRADA DE DREPT, studenții vor fi familiarizați cu specificul activității de jurist și avocat de către practicienii din Republica Moldova – reprezentanți ai Biroului Asociat de Avocați „Gladei și Partenerii” și Biroului Asociat de Avocați „Panțâru și Partenerii”.

De asemenea, participanții vor asista la o lecție publică, vor vizita Institutul Național al Justiției, dar și centre culturale și turistice din țara noastră.

 

Published Tuesday May 3rd, 2022

Announcements and Press Releases

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Determinarea motivațională pentru a alege Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova te invită să-ți urmezi visul și să-ți valorifici potențialul! În prezent, chimia este una...

Studenții USM, despre mobilitatea academică la Universitatea din Geneva

Programul de schimb academic cu Universitatea din Geneva funcționează la USM din anul 2006 și este lansat ca urmare a încheierii Acordului de colaborare cu instituția...

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved