Miercuri, 10.06.2020, conform prevederilor Codului Educaţiei, Cartei USM și Regulamentului privind formarea şi funcţionarea Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională (CDSI) al USM au fost organizate alegeri pentru CDSI a doi membri din cadrul USM.

Din componența CDSI fac parte nouă membri, dintre care doi membri desemnați de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, un membru numit de Ministerul Finanțelor, doi membri din rândul cadrelor didactice titulare ale USM, doi experți externi, delegați din partea Senatului, rectorul USM și prorectorul responsabil de probleme financiare al USM.

Printre competențele Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională amintim coordonarea elaborării Planului strategic de dezvoltare instituțională, care include viziunea generală, misiunea, strategia de dezvoltare a USM și evenimentele majore pe o perioadă de cel puțin cinci ani; monitorizarea și evaluarea eficienței utilizării resurselor financiare și propunerea proiectului de buget al USM; aprobarea cuantumului taxelor de școlarizare, asigurarea managementului instituțional în legătură cu drepturile de proprietate intelectuală și transferul de tehnologie. CDSI ia decizii, cu avizul pozitiv al Senatului, privitoare la dezvoltarea și consolidarea proprietății instituției, deschiderea și închiderea programelor educaționale, metodologia de plată a stimulentelor pentru personal etc.

Comunitatea academică a USM a participat la alegerile membrilor Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională, respectând regulile impuse de pandemie: distanțarea socială, purtarea măștilor de protecție și mănușilor.

În cadrul primei etape au fost desemnați trei candidați pentru includerea în buletinul de vot secret. Membrii comunității academice a USM și-au exercitat votul secret la secțiile de votare din campusul universitar, precum şi, la solicitare, la urna de vot mobilă.

În urma scrutinului, la care s-au prezentat 259 de persoane din cele 324 incluse în liste, din cadrul Universității de Stat din Moldova au fost aleși în calitate de membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională cu 214 și, respectiv, 180 voturi pro dr. conf. univ. Cristina Dolghi și dr. conf .univ. Mihaela Vidaicu.

Adresăm sincere felicitări noilor membri aleși ai CDSI, în special pentru aprecierea de care se bucură în marea familie a USM și le urăm succes în activitatea responsabilă din cadrul organului de conducere al USM.

Published Четверг июня 11th, 2020

Объявления и пресс-релизы

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved