Universitatea de Stat din Moldova (USM) este o instituție cu istorie și tradiții, iar multiplele noastre realizări educaționale, de cercetare și de inovare, aliniate la cele mai înalte standarde, au favorizat permanent dezvoltarea socială, economică și culturală a Republicii Moldova. Efortul și energia echipei USM au fost apreciate cu premiul cel mare „Mercuriul de Aur”, la Concursul „Marca comercială a anului 2021”, categoria „Servicii ce țin de educație și cultură”, nominalizarea „Reputație și încredere”, în cadrul Galei Businessului Moldovenesc.

Evenimentul  ajuns la cea de-a XIX-a ediție a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în parteneriat cu Centrul Național Anticorupție (CNA), Institutul de Standardizare din Moldova (ISM) și Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova (MOLDAC).

Înalta distincție vine să reconfirme rolul de lider al Universității de Stat din Moldova în arealul învățământului superior din țara noastră și ne motivează să depunem eforturi consolidate în vederea asigurării unor servicii de calitate atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice.

Adresăm sincere felicitări întregii comunități universitare pentru devotamentul și profesionalismul de care dau dovadă.

Published Пятница июня 17th, 2022

Объявления и пресс-релизы

ACADEMICIANUL AURELIAN GULEA – 80 DE ANI DE EXCELENȚĂ ACADEMICĂ ȘI CONSACRARE ȘTIINȚIFICĂ

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova exprimă gratitudine și considerație distinsului academician Aurelian Gulea cu prilejul aniversării a 80 de ani de viață –...

Senatul Universității de Stat din Moldova s-a întrunit într-o nouă ședință

Senatorii Universității de Stat din Moldova s-au întrunit într-o nouă ședință, desfășurată astăzi, 26 mai, în cadrul căreia au fost examinate și aprobate o serie de...

Anunț: USM organizează workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica Moldova: politici, inovare și transformare digitală în educație”

În cadrul proiectului Erasmus+ CBHE MEDIA Project, Universitatea de Stat din Moldova organizează pe 09 iunie 2026, Workshop-ul „Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Republica...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved