Academicianul, Profesorul Universității de Stat din Moldova Maria DUCA a primit Premiul Pustovoit — cea mai mare distincție de onoare acordată de Asociația Internațională pentru Floarea-soarelui persoanelor care au stimulat dezvoltarea culturii de floarea-soarelui și au îmbogățit literatura de specialitate, aducând contribuții remarcabile în cercetarea teoretică sau aplicată din domeniul geneticii, ameliorării, fiziologiei, chimiei, fitopatologiei, entomologiei, tehnologiei uleiului etc.

Decizia privind acordarea acestei distincții a fost luată de către Executivul Asociației Internaționale de Floarea Soarelui la Versailles, Franța, la 23 octombrie 1979, iar în iunie 1980 la cea de a IX-a Conferință Internațională de Floarea Soarelui care a avut loc în Spania, acest premiu a fost acordat pentru prima oară. Pe parcursul a 40 de ani de acest premiu s-au învrednicit 40 de cercetători SUA (8), Franța (6),  Federația Rusă (5),  Argentina (4), România (3), Canada (3), Italia (2), Serbia (2), Spania (2), Australia (1), Bulgaria (1), Cehia (1), Ucraina (1), Ungaria (1).

La cea de a XX-a Conferință Internațională de Floarea-Soarelui, care a avut loc în perioada 19-24 iunie 2022, în Novi Sad, Serbia de acest premiu s-au învrednicit alți 4 cercetători din domeniul florii-soarelui printre care acad. Maria Duca (Republica Moldova),  Prof. Yacin Kaya (Turcia), Prof. Leonardo Velasco (Spania), Prof. Steven Mașirevici (Serbia).

La Asambleea Generală a membrilor Asociației, care a avut loc pe parcursul conferinței prof. Maria Duca a fost aleasă membru al Executivului Asociației al doilea termen pentru următorii patru ani.

Published Понедельник июня 27th, 2022

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova, parteneră în proiectul european GLUE, dedicat inovării și antreprenoriatului verde

Universitatea de Stat din Moldova anunță participarea, în calitate de parteneră, la proiectul european GLUE – Innovation & Entrepreneurship via Green Living Labs in the UNITA Ecosystem...

Vizită de lucru în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md

La data de 3 august 2026, echipa de implementare a proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md) din cadrul Universității...

Apel de participare: PROGRAMUL DE INSTRUIRE PRIVIND NEGOCIERILE DE ADERARE

Școala de Administrație Publică din cadrul USM invită cadrele didactice și profesioniștii din învățământul superior din Republica Moldova să participe la concursul de selecție pentru un...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved