Studenta Edelmira BUGA de la Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova, Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică aplicată (specialitatea Limba franceză și engleză), a fost desemnată câștigătoarea bursei Federației Valonia-Bruxelles, prin intermediul Delegației Generale Valonia-Bruxelles din România. Studenta va beneficia, din contul Federației, de o formare de trei săptămâni (15 iulie — 5 august 2022), în domeniul limbii și civilizației franceze, organizată de asociație.

Delegația Generală Valonia-Bruxelles în România este reprezentanța Federației Valonia-Bruxelles, Valonia și a Comisiei Comunitare Franceze a Regiunii Bruxelles-Capitale (COCOF) pentru următoarele țări din Europa Centrală și de Est : România, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia și Croația. Autoritățile politice ale Federației Valonia-Bruxelles își demonstrează astfel interesul pentru această regiune a Europei, o adevărată răscruce între Europa Centrală și de Est și Europa de Sud-Est.

În cadrul acordurilor semnate cu 70 de țări și regiuni, dar și prin poziția adoptată în cadrul forurilor internaționale, misiunea WBI este de a spori impactul, influența și notorietatea regiunii Valonia-Bruxelles și a actorilor acesteia (creatori, artiști, antreprenori, studenți, instituții de învățământ superior, cercetători etc.) în străinătate.

Adresăm mulțumirile de rigoare Reprezentantului Delegației Generale Valonia-Bruxelles din București, David ROYAUX, Prof. Sanda-Maria ARDELEANU, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, România și Prof. Ludmila Zbanț, Facultatea de Litere, USM.

Published Четверг июня 30th, 2022

Объявления и пресс-релизы

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs — Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Doctoranzii Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM au finalizat un program de formare intensivă în domeniul politicilor publice, susținut de experți din România

Un grup de doctoranzi din cadrul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al Universității de Stat din Moldova a finalizat un program intens de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved