Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020.

Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru:

1) cercetări ştiinţifice care au contribuit la dezvoltarea ştiinţei, publicaţii, produse, procese şi servicii noi cu potenţial înalt socioeconomic şi pentru promovarea imaginii ştiinţei naţionale pe plan internaţional;

2) proiectarea, dezvoltarea şi punerea în aplicare a tehnologiilor noi şi inovative, destinate soluţionării provocărilor societale şi care au un impact socioeconomic pozitiv;

3) produse de creaţie şi inovaţii artistice care au un impact semnificativ asupra patrimoniului cultural naţional şi internaţional, care au primit aprecierea societăţii şi au contribuit la promovarea culturii naţionale pe plan internaţional;

4) elaborarea noilor tehnici pentru dezvoltarea performanţei sportive, contribuţie la promovarea sportului pe plan naţional şi internaţional;

5) abordare inovativă aplicată în soluționarea problemelor stringente, cu impact semnificativ pentru comunitate/societate;

6) perseverență și abnegaţie în promovarea principiilor morale/umanitare, prin formarea modelelor de responsabilitate socială.

În conformitate cu decizia Comisiei, în anul curent, scrisorile de recomandare și dosarele se depun concomitent, exclusiv în format electronic, pe adresa de email: cancelaria@gov.md, pînă la data de 24 iulie, ora 17:00.

Scrisorile de recomandare se elaborează în corespundere cu anexa nr.1 la Regulamentul cu privire la Premiul Național, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.504/2018 (Monitorul Oficial, 2018, nr. 176-180, art. 555). Se recomandă ca volumul scrisorii de recomandare să nu depășească o pagină. Conținutul dosarelor candidaților/colectivelor de candidați, va respecta prevederile pct.21 din Regulamentul cu privire la Premiul Național.

Adițional, prin decizia Comisiei, în conținutul dosarului se vor include două recenzii/recomandări:

  1. din partea instituției/angajatorului, cu referire la activitatea/lucrările candidatului/candidatei;
  2. din partea unei instituții de profil, alta decît locul de muncă, sau din partea unei persoane cu expertiză în domeniu.

Lucrările ştiinţifice/publicațiile urmează să fie prezentate în format electronic cu scanarea coperții, paginii nr.1 și 2 asigurînd lizibilitatea textelor, iar candidatul/colectivul de candidaţi la Premiul Naţional trebuie să deţină calitatea de autor sau coautor al acestora.

La concursul pentru decernarea Premiului Naţional nu se admit persoanele care deţin Premiul Naţional sau Premiul de Stat, precum şi lucrările sau părţile acestora premiate în cadrul ediţiilor anterioare ale Premiului Naţional sau ale Premiului de Stat.

Pentru informații suplimentare, accesați Regulamentul cu privire la Premiul Național sau contactați reprezentanții Cancelariei de Stat la numerele de telefon: 022-250-481, 022-250-583.

 Va urăm succes!

Published Пятница июля 3rd, 2020

Объявления и пресс-релизы

Anunț de participare la Conferința internațională dedicată diplomației academice și cooperării internaționale

În cadrul parteneriatului bilateral dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Școala Superioară de Economie din Bydgoszcz, Polonia, comunitatea academică a USM este invitată să...

USM consolidează parteneriatele academice cu instituțiile din România

Universitatea de Stat din Moldova a participat, în perioada 17–19 august, la Brăila, la seminarul „Diseminarea istoriografică a rezultatelor cercetărilor cu privire la istoria și cultura...

Bazinul de înot al Palatului Sportului USM își sistează temporar activitatea

Universitatea de Stat din Moldova informează că, începând cu 21 august 2026, activitatea bazinului de înot din cadrul Palatului Sportului, situat pe str. Tighina, nr. 2...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved