Universitatea de Stat din Moldova își continuă drumul spre modernizare și dezvoltare. În ajunul împlinirii a 76 de ani de la fondare, senatorii USM au discutat marți, 27 septembrie, despre realizările comunității universitare și proiectele de perspectivă.

În cadrul ședinței, rectorul USM i-a felicitat pe membrii Senatului pentru contribuția zilnică la consolidarea mediului academic al universității, îndemnându-i să ia parte în continuare la fortificarea Universității de Stat din Moldova.

De asemenea, rectorul a vorbit despre realizările reușite până în prezent, dar și despre proiectele în derulare.

Astfel, pe parcursul anului curent a fost asigurată conexiunea la internet a campusului universitar și a căminelor studențești, procurate echipamente TIC pentru Facultăți și personalul universitar etc.

Printre acțiunile care urmează a fi implementate în noul an se numără dotarea laboratoarelor didactice cu computere și table interactive, instruirea cadrelor didactice pe module IT relevante, modernizarea infrastructurii universitare precum și extinderea și diversificarea serviciilor educaționale.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, senatorii USM au luat un șir de decizii privind programele de studii și activitățile academice, printre care: Aprobarea Planului de activitate a Senatului; Aprobarea procedurii operaționale „Monitorizarea post-evaluare a programelor de studii pentru ciclul I, licență, ciclul II, master și formare continuă”; Aprobarea scutirilor la  taxa de studii pentru studenții din categorii sociale vulnerabile etc.

Published Среда сентября 28th, 2022

Объявления и пресс-релизы

Anunţ privind declanșarea procedurii de organizare a alegerilor pentru ocuparea pozițiilor vacante de membru al CDSI din cadrul Universității de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova, cu sediul în mun. Chișinău, str. Alexei Mateevici 60, declanșează procedura de alegere a doi membri ai Consiliului pentru Dezvoltare Strategică...

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania — mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved